Posts Tagged ‘vara’

Regele verii

Posted: 18 Februarie 2015 in Muzică
Etichete:, , , , , , , ,

Odată la câteva săptămâni găsesc câte un proiect, un concept, o trupă sau o melodie care să mă scoată din zona mea de comfort – alcătuită preponderent din rock, folk, jazz sau blues, cu foarte rare valențe de clasică – și să îmi readucă încrederea în dezvoltarea armonioasă a muzicii românești în toate genurile existente. De această dată este vorba de o melodie pe care o așteptam cu interes de ceva vreme, atât datorită celor implicați în realizarea acesteia, cât și a încrederii pe care o aveam în acești artiști, întemeiată strict pe profesionalismul pe care aceștia l-au demonstrat de-a lungul anilor. Mă refer aici la Gojira și Planet H, pe de o parte, doi DJ „pe treaba lor” și Robin, solistul trupei de „pop melodramatic” (de fapt, e rock toată ziua) Robin and the Backstabbers, a căror colaborare este intitulată, în plină iarnă, „Regele verii”.

Pe Gojira și Planet H am început să îi apreciez odată cu primele colaborări realizate cu DOC și Deliric, de la melodii precum „Dă-i mai tare” sau „Fac ce-mi place” până la binecunoscuta piesă „Fugi”, care a beneficiat de o amplă expunere în peisajul online românesc. Mai apoi aveam să-i regăsesc într-o colaborare neașteptată, însă foarte interesantă cu B.U.G Mafia, adevărați titani ai muzicii hip-hop românești, în cadrul melodiei „#MMDJ”, care a depășit de multă vreme milionul de vizualizări pe YouTube, ca ulterior să asist live la un spectacol de zile mari în cadrul festivalului Route68 Summerfest de anul trecut, unde cei doi mai aveau puțin și dărâmau scena (de altfel, destul de rezistentă) din temelii, realizând un show de zile mari. Deși inițial am fost destul de sceptic, însă fără îndoială încântat de această colaborare cel puțin bizară, datorată stilurilor relativ diferite pe care acești artiști le abordează, curiozitatea mea a atins cote relativ mai mari decât cele așteptate. Pentru mine, cel puțin, era clar: fie avea să fie un succes, fie un eșec de proporții semnificative.

Și am apăsat butonul de play, cu toată încrederea pe care o aveam. Obișnuit cu stilul lor ceva mai zgomotos decât ceea ce ascult eu de obicei, am fost plăcut surprins de instrumentalul din „Regele verii”. M-a plesnit cu multă eleganță un beat foarte calm, ambiental chiar în comparație cu ceea ce m-aș fi așteptat din partea celor doi, însă fără îndoială potrivit tematicii piesei. Lucru cu atât mai benefic cu cât o piesă mai „blândă” ar putea atrage o expunere semnificativ superioară într-un eșantion mult mai consistent de ascultători. În ceea ce privește componenta lirică a piesei, aceasta este una adecvată pretențiilor pe care le aveam din partea lui Robin și a celor doi DJ, îmbinând frumos metafore, simboluri și referințe într-un mesaj care necesită ceva carte citită pentru a fi înțeles pe deplin.

Un alt element pozitiv al acestei melodii este, fără îndoială, apariția grupului vocal al corului de copii radio condus de Voicu Popescu. Micile vedete ale teaserului lansat pe YouTube acum ceva vreme cântă superb, reprezentând un element esențial în ecuația melodiei, având rolul de a accentua acea stare generală în jurul căreia gravitează întreaga piesă și adăugând un plus de culoare într-o creație cu valențe relativ sumbre.

Regia și montajul au fost asigurate de către X Music and Video, echipa de producție a trupei Animal X. Apreciez intenția de a insista pe cadrele apropiate, pentru a sublinia angoasele și dezolarea generală atât a oamenilor simpli din tramvai, cât și a protagonistului, filmarea alb-negru care să accentueze atmosfera posomorâtă și decadentă, precum și micile artificii tehnice (efectul de time-lapse al oamenilor în contrast cu Planet H, precum și cele două fetițe foarte cuminți, care nu par să fie deranjate de tot haosul din jurul lor) care ilustrează efectele claustrofobice a spațiului restrâns asupra stării de spirit.

Per total, „Regele verii” a fost, în plină iarnă, o surpriză extrem de plăcută. Cu un instrumental atipic lui Gojira și Planet H, însă indubitabil plăcut, cu o lirică solidă și interesantă și beneficiind de un videoclip sugestiv, pe măsura așteptărilor, piesa de față are toate calitățile pentru a ajunge în topurile a numeroase radiouri din România. În afară de Guerrilla, care difuzează de multă vreme melodii ale acestora. Iar faptul că beneficiază de expunere din partea Roton Music reprezintă un mare avantaj pentru ei, având oportunitatea unei expuneri semnificativ mai consistente în peisajul comercial românesc, lucru care ar putea atrage un număr mai mare de ascultători spre zona underground. O zonă în care muzica are altfel de expresivitate. Acestea fiind spuse, vă doresc audiție și vizionare plăcută.

Din punct de vedere muzical, vara anului 2012 a fost una plină de aşa-numite „hituri”. De la omul care declară că nu poate dormi în perioada cea mai călduroasă a anului până la băieţi care vorbesc cu lichide (altfel nu-mi pot explica cum poţi spune că îţi e sete de cineva sau de ceva), persoane care ne învaţă să numărăm de la doi în sus, fete îndrăgostite de băieţi analfabeţi (dar totuşi, de bani gata, restul nu mai contează) care repetă obsesiv că le aparţin sau morţi care se plimbă liberi şi nestingheriţi, anul acesta versurile româneşti au fost principala prioritate la compunerea unei „piese”. Se pare că, în sfârşit, spălătorii de creiere pe scară largă (credeţi-mă, mi-e prea greu să-i numesc „artişti”…dar probabil că, neavând de ales, o să-i numesc în acest fel, ca să priceapă toată lumea despre ce vorbesc) au început să asculte vocea publicului, care spunea la unison „suntem sătui de muzica în alte limbi, vrem muzică românească”, dat fiind faptul că vara aceasta topurile muzicale ale radiourilor  româneşti au fost luate cu asalt de către creaţii muzicale cu versuri româneşti. Românii au cerut muzică românească. Versurile sunt rostite în graiul vorbit pe plaiurile mioritice. Calitate, în schimb…

                 Versuri româneşti, calitate execrabilă

      „Pe afară-i vopsit gardul şi înăuntru-i leopardul”, spune un vechi proverb. Românului i se prezintă la prima vedere o piesă care promite să devină hit, interpretată de către un artist cunoscut publicului consumator de muzică low-class (cum îmi place mie s-o numesc). Dă play şi ascultă. După multă, multă vreme, aude interpreţi români cântând în limba română. Ceea ce acum câţiva ani era o adevărată raritate, acum îi pare un vis devenit realitate. E mulţumit de ceea ce aude. E fericit. Beat-ul îi răsună puternic în căşti, telefon, mp3 ori la televizor. Versurile îi încântă auzul. Se declară mulţumit şi începe să-i placă. Butonează telecomanda în căutarea posturilor muzicale care difuzează acea piesă. Surpriză, toate o fac. De-asemenea mai descoperă cu plăcere că radiourile fac acelaşi lucru. Nu toate, doar cele cunoscute lui, deoarece radiourile de calitate, şi-aşa puţine, sunt ocupate să ofere muzică pe măsura inteligenţei unui public total diferit. Dar pe el nu îl interesează asta. Aude acea piesă peste tot unde merge. Curând apare o a doua. Urmând reţeta succesului folosită de predecesoarea sa, şi această piesă cu versuri în limba română îl cucereşte pe român. E „fresh”, cum îi place lui s-o numească. La scurt timp mai apare una, şi încă una… Românul e în culmea fericirii. Vara tocmai a devenit mai plăcută. Calitatea versurilor n-are importanţă. „Versuri stupide? Cum adică!? Piesa e foarte mişto, are aşa nişte versuri catchy, aşa,  şi beat-ul e foarte tare, n-ai gusturi, bă!”

Ceea ce am încadrat între ghilimele mi-a fost dat să aud vara aceasta. Într-o avalanşă necontrolată de melodii cu specific românesc, mi-a fost dat să descopăr faptul că porcăriile cu care artiştii români au luat cu asalt topurile (pseudo-muzicale, mai nou) româneşti sunt de o stupiditate a versurilor fără precedent, din toate punctele de vedere. Să luăm câteva exemple. Nu voi da nume de „artişti” (Doamne, cât s-a putut degrada acest termen în timp!) sau de piese, însă cu siguranţă veţi şti la cine fac referire.

Într-una dintre cele mai ascultate melodii ale acestei veri, o tânără ne povesteşte idila sa cu un băiat de bani gata, însă analfabet, dovadă fiind faptul că nu „a trecut pe la şcoală”. Însă cu un „like” pe un cunoscut site de socializare şi cu un mesaj în care îi prezenta poziţia sa socială a cucerit-o, mascând asta în mod oarecum elegant, scoţând în evidenţă „privirea” tânărului. În cea de-a doua strofă aceasta oferă sfaturi persoanelor de sex masculin, evidenţiind atât prin videoclip, cât şi prin intermediul anumitor părţi din melodie, o uşoară trimitere spre frivolităţi.

Într-un alt aşa-zis „hit”, un artist învaţă publicul larg că actul sexual implică, mai nou, minim două persoane, cu condiţia ca acest desfrâu să fie ţinut secret, toate acestea în refrenul cu care piesa începe. Nu durează mult până suntem întâmpinaţi de un… o… sincer să fiu, nici până în ziua de astăzi nu am înţeles ce vrea să însemne linia melodică (e prea mult spus, dar simt nevoia să fiu puţin indulgent, deşi nu doresc sub nicio formă, dar…) a acestei melodii. Un ascultător de muzică bună ar spune, fără ezitare, că ascultă o manea ieftină (nu că ar exista manele scumpe) şi ar închide sursa de poluare fonică în secunda 2. Prima strofă începe cu o expresie… extraterestră, cel mai probabil, asta dacă nu o fi vreun strigăt de luptă al vreunui popor care a dispărut înainte să apară. Versurile ne prezintă o persoană de sex feminin carbonizată („arde ca ţigara”) care nu poate fi stinsă în ciuda unei cantităţi enorme de apă, neasemuită cu vreo altă fată, de care artistul este în mod evident obsedat. Un alt amănunt important care ne este prezentat este că acest cântăreţ este făcut, cel mai probabil, din plastic sau din metal, altfel nu îmi explic cum se poate topi atunci când este atins de către femeia în flăcări. Strofa a doua ne prezintă, în incipitul ei, o expresie extraterestră, după care aflăm faptul că focul a ajuns la inima bietei fete în flăcări. Cântăreţul (artistul, oratorul, numiţi-l cum doriţi…) îşi expune adevărata identitate („eu sunt vagabondul”). În continuare piesa ne spune că artistul este îndemnat de către femeia în flăcări să îşi facă „temele de seară”, întocmai ca un şcolar, deşi protagonistul acestei creaţii muzicale este un adult în toată firea. Şi, preferând să mă opresc aici, vă prezint ultima, dar nu cea din urmă născocire românească a verii. Dimpotrivă!

În piesa care a doborât orice record şi a spulberat orice concurenţă în materie de muzică, aflăm că un om a reuşit un record nemaiîntâlnit: a reuşit să stea treaz timp de 3 luni, pe toată perioada verii. Să-l credem pe cuvânt sau nu? Haideţi să vedem. Melodia (aici pot spune că este vorba de o melodie, o creaţie muzicală creată cu instrumente) începe timid, cu un solo de chitară. Cunoscutul artist ne spune că suferă de insomnie, nereuşind să doarmă fără somnifere, însă nu ia pastile. Acesta consumă alcool alături de steaua aflată în centrul sistemului nostru solar, în „vârstă” de 4,6 miliarde de ani. În cele ce urmează, aflăm că de fapt insomnia a apărut în timpul verii, el neavând nici o problemă cu somnul în timpul iernii, perioadă în care „a hibernat ca ursul” (de-ar fi hibernat cu el, poate am fi scăpat de aşa o melodie… pardon, urşii nu hibernează, ci intră într-o stare de somn asemănătoare cu hibernarea… huoo! ruşine…), prezentând totodată un tratament pentru „mahmureală”. Acesta are o familie numeroasă, cu fraţi în toate zonele ţării. Din refren deducem faptul că respectivul preferă plimbările în zorii zilei pe malul mării. Strofa a doua ne arată faptul că subsemnatul are o problemă cu sensibilitatea ochilor pe durata verii, urmată de o evidentă parodie la adresa angajaţilor unei companii române de transporturi. Susţine de-asemenea că ar dori să doarmă, însă o gaşcă al cărei nume nu ne este dezvăluit nu îi permite, datorită strigătelor (din nou întâlnim strigăte bizare, ca de război, acest clişeu atât de enervant… sper să nu se supere vreo profesoară de limba română pe mine pentru comparaţia pe care urmează să o fac, însă aceste manifestări cel puţin ciudate au ajuns la fel de răspândite în această pseudo-muzică precum influenţele unor scriitori străini în operele româneşti sau anumite motive atât de des întâlnite în basme sau alte opere fantastice) specifice membrilor acesteia. Pe urmă ni se repetă obsesiv şi iritant acelaşi lucru de o mulţime de ori până ce melodia ia sfârşit, şi anume faptul că artistul nu are somn în timpul verii.

Mă simt ca eliberat după o mare şi cruntă tortură, acum că acest anotimp călduros s-a încheiat. A fost una dintre cele mai frumoase veri din viaţa mea, însă una destul de greu de suportat din cauza acestor aşa-zise „melodii”. Am început să mă uit din ce în ce mai puţin la televizor, evitând total special canalele de muzică (şi politică). Din fericire, mi-am găsit refugiul în literatura românească şi universală. Exemple de „melodii” precum cele enumerate au fost cu nemiluita vara trecută şi mi-ar lua o veşnicie să vi le enumăr pe toate, deoarece mereu ar apărea altele noi, iar acest ciclu s-ar perpetua la nesfârşit. În aceste condiţii, mai rămâne de răspuns la întrebarea din titlu…

                   Muzica românească…?

În primul rând, să clarificăm ce înseamnă muzica românească. Dacă ar fi să dau o definiţie, aceasta reprezintă muzica realizată cu instrumente (nu cu fel de fel de „invenţii” electronice, ci aşa cum trebuie să fie, firescul care mai nou a devenit o raritate) care are versuri în limba română, cu un conţinut inteligent, care să transmită un mesaj şi să ofere ascultătorului o anumită stare de spirit. Fericit, trist, nervos, nostalgic, nu are importanţă atâta timp cât prin muzică cel care ascultă are numeroase sentimente. Dacă ar fi să explic această chestiune dintr-o prismă a timpului mai apropiat, aş spune că muzica adevărată este aceea care nu este difuzată la radio (însă mai sunt şi excepţii, aşa că…). Acum priviţi în trecutul nu prea îndepărtat. Câte melodii auzite de voi, cititorii, care să aibă aceste caracteristici menţionate mai sus, aţi regăsit în topurile muzicale româneşti din ultimii ani? Prea puţine sau nici măcar una, aţi spune, în funcţie de gusturi.

Am crezut că muzica românească a murit de mult. I-am consemnat decesul fără ca măcar să privesc în urmă, să sper că poate, totuşi… Mai târziu aveam să îmi dau seama că greşesc. Vara aceasta am căutat cât mai mult cu putinţă să mă feresc de pseudo-muzica spălătoare de creier, pe care o întâlneam pretutindeni. În căutarea mea uşor disperată după muzică de calitate, am ajuns într-un final să descopăr muzica românească adevărată. Am avut o satisfacţie imensă atunci când am înţeles că aceasta nu a murit niciodată, iar la cum arată viitorul, nici nu are de gând să o facă. De la rock până la folk, balade sau rap, adevărata muzică românească are numeroase trupe ori artişti care înţeleg ce înseamnă muzica în primul rând şi oferă ascultătorului piese de o calitate net superioară mizeriilor difuzate la majoritatea radiourilor. Florin Chilian, Vama, Implant pentru refuz, Alternosfera, Coma ori  Deliric1 sau Haarp Cord în materie de rap sunt doar câteva dintre zecile de exemple de „aşa DA!” care pot fi date. Din păcate, trăim vremuri în care muzica reprezintă cu totul altceva decât ar trebui. Muzica românească nu este „cool”, nu are versuri „catchy” şi nici măcar nu este în „mainstream”. Este inteligentă şi nu se adresează oricui. Tocmai de aceea nu apare în topurile muzicale româneşti. Cu cât mai inteligentă, cu atât mai greu (sau chiar imposibil) de manipulat populaţia majoritară.

Se spune că gusturile nu se discută. Poate că tocmai am încălcat regula asta, ruşine să-mi fie că sunt atât de ipocrit încât să critic ceva ce place atâtora. Tocmai de aceea articolul acesta se adresează numai celor ce pot înţelege mesajul pe care încerc să îl transmit. Aceasta e opinia mea, pe care o împărtăşesc cu voi. Puteţi fi de acord cu ea sau nu. În viziunea mea, lucrurile stau în felul următor: adevărata muzică românească nu a murit şi nici nu se ascunde. Este doar ignorată cu desăvârşire de către cei a căror scopuri sunt cu mult mai diferite decât ale noastre, sufocată de către cei care conduc acest regim al îndobitocirii românilor. Aceasta nu este şi nici nu va fi vreodată difuzată pe cele mai ascultate posturi de radio româneşti. Ba mai mult, are neobrăzata caracteristică de a nu fi „comercială”, cum numesc unii această categorie a „muzicii” trasmise la majoritatea posturilor de radio româneşti. Nouă sau veche, n-are importanţă. Ea trăieşte prin noi toţi. Şi atâta timp cât acei puţini oameni care ascultă muzică de calitate – majoritatea tineri, lucru care nu poate decât să mă bucure – vor continua să facă acest lucru, aceasta nu va muri niciodată.

 

*Articol publicat în revista „Aripi Tinere” – Numărul 27, Decembrie 2012

 

S-a terminat. Toată agitaţia, toate emoţiile, toate frământările au dispărut. Au trecut examenele. E timpul pentru o vacanţă (cam scurtă, ce-i drept), dar binemeritată, după un an care a trecut repede şi s-a terminat cu lacrimi, de bucurie sau de tristeţe. Însă examenele au „fulgerat” tristeţe pentru majoritatea elevilor (din toată ţara), loc pentru fericire găsindu-se mai puţin. Întrebări, răspunsuri, mister… Se întâlnesc pretutindeni pe teritoriul patriei noastre dragi replici precum: „De ce? Meritam mai mult!” sau „Doamne, ce bine că am luat atât, putea fi mai rău…”. Ba chiar am avut marea surpriză să întâlnesc la ştiri o discuţie între 2 „fete”, în stadiu avansat de pitzipoance. O discuţie cât se poate de „inteligentă”, însă am reţinut doar o replică. Nu mai ştiu exact cum era, dar suna cam aşa: ” ce faci fată, mai ai ojă pe unghii?”. Atunci, să nu ne mai mirăm. Nu avem de ce. E drept, subiectele la matematică au fost DEZASTRUOASE (opinia mea proprie şi personală) , eu am luat 6.70, lucru care mi-a „tras” media de admitere muuuuult în jos. La română am luat 9.50, cu media pe 4 ani 9.80, rezultă (un cuvânt devenit vedetă la ora de matematică) media pe cele 2 examene 8.10,  media de admitere la liceu fiind 8.95. E…hai să-i spunem bine, având în vedere că se putea şi mai rău la matematică. Oricum, am avut câte ceva de învăţat din această experienţă. Am învăţat că inteligenţa nu se măsoară în note. Am văzut mulţi elevi inteligenţi, cu note mici. Elevi cu care se poate discuta în acelaşi mod în care am face-o cu un adult. Elevi care gândesc de 2 ori înainte să spună ceva, elevi al căror opinie este demnă de luat în seamă. Nu sunt cuvinte spuse de ciudă, sau de invidie. Dacă ar fi, aş insista mai mult pe acest subiect. Însă acum totul a trecut. Totul s-a dus. Acum e vacanţă. Toată lumea se  gândeşte la vară, la soare, la distracţie, la relaxare…Şi, să nu uităm, există viaţă după examene! Nu e sfârşitul lumii, e o experienţă din care avem ce învăţa! Totul va fi bine, toţi vom intra la liceul în care vrem să studiem în următorii 4 ani!

 

Pentru cei cărora le va fi dor de şcoală, sau de orice amintire din cei 4-8 ani petrecuţi în „ea”:

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Adio revista „Clopoţel”, revista liceului, „Aripi tinere”, păzea, că vin!