Recomandare muzicală: Robin and the Backstabbers

Posted: 5 Ianuarie 2015 in Muzică, Recomandări
Etichete:, , , , ,

Despre Robin and the Backstabbers ar fi, la prima vedere, destul de puține de spus, deoarece o formație care a scos un singur material discografic în decurs de patru ani de zile ar putea să pară o enigmă încă destul de greu de elucidat. Însă, pe de altă parte, am auzit numai de bine la adresa lor. Motiv pentru care am decis să le acord o șansă.

Inițial îi consideram drept genul de trupă care mai are nevoie de timp până să demonstreze ceva, o himeră care se îndreaptă cu pași mărunți dar siguri spre stadiul de certitudine, însă peste vreo câțiva ani. Îi vedeam drept o formație pe care o asculți ocazional, în zilele ploioase ori în vreo după-masă monotonă de duminică. La o primă audție superficială, am descoperit o trupă îndrăzneață, cu o lirică ce părea să promită câteva experiențe plăcute la nivel intelectual, un instrumental decent spre bun și cam atât. Pe scurt, material de gâdilat orgoliul unor hipsteri. Însă, la o analiză mai atentă, am observat în acest proiect una dintre cele mai exponențiale trupe din peisajul muzical românesc apărute în lumina reflectoarelor în ultimii cinci ani. Și asta pentru că vorbim aici despre o trupă care inovează prin intermediul lirismului. Și o face într-un mod cum nu se poate mai plăcut.

Începuturi

Proiectul Robin and the Backstabbers este unul relativ tânăr. Formația a luat naștere în anul 2010, avându-l în rol principal pe Andrei Proca, un tânăr talentat și ambițios, poreclit Robin după personajul principal dintr-un videoclip al formației Radiohead. După câteva schimbări de componență în tabăra „celor care înjunghie pe la spate”, formația se prezintă în următoarea formulă: Robin (voce, chitară), Florentin Vasile (chitară), Andrei Fântână (clape, chitară, muzicuță), Vlad Feneșan (chitară bas) și Vladimir Proca, fratele lui Robin (tobe).

Începuturile trupei stau sub semnul unei ascensiuni fulminante în zona underground. În luna iunie a aceluiași an, membrii trupei au susținut un concert pe scena Arenelor Romane, în cadrul Liveland Festival, alături de nume precum The Amsterdams ori Decomposer, nume fără prea mare rezonanță în muzica românească. Iar cum în momentul în care susții un concert pe una dintre cele mai mari scene din țară, „riști” să fii remarcat de către un post de radio, Robin and the Backstabbers a atras atenția postului Radio Guerrilla, considerat „radioul intelectualității românești”, care a promovat acest nou proiect muzical prin intermediul piesei „Vânătoarea regală”, titlu preluat după un roman scris de D. R. Popescu (mai recomand și o carte cu ocazia asta). Melodia s-a bucurat de un succes extraordinar, ajungând pe primul loc în topul preferințelor ascultătorilor acestui post de radio, fenomen sinonim cu succesul. Iar precum cheia succesului este perseverența, trupa a revenit în atenția publicului cu single-urile „Iguana făcătoare de minuni”, care s-a bucurat de un succes asemănător predecesorului, precum și „Soare cu dinți” (acesta beneficiind și de un videoclip), care a luat cu asalt topul Radio Guerrilla, așezându-se comfortabil direct pe prima poziție. Însă, pentru membrii trupei, acesta avea să fie doar începutul. Șlefuind cu migală fiecare material promovat în universul distorsionat al radioului, calculând cu o precizie de lunetist fiecare vers în parte, membrii trupei au continuat să ofere publicului un produs de o calitate ireproșabilă, devenind, treptat, un nume tot mai impunător în muzica underground a anilor 2010. Însă nevoia unui album în rândul fanilor devenea tot mai evidentă. Motiv pentru care, la doi ani după înființarea trupei, apare primul și, deocamdată, singurul material discografic purtând semnătura celor de la Robin and the Backstabbers, intitulat sugestiv „Bacovia Overdrive Vol I: Stalingrad”. Un soi de „best of” pentru cei familiarizați cu muzica acestora.

Bacovia Overdrive

„Aveam multe versuri scrise și mă uitam peste ele și am dat peste „privește savant cu inima beată de iubire”. Și atunci am zis „ce bun e ăsta!”. Și l-am luat și stăteam și mi-l cântam, dar eram foarte mahmur, abia mă trezisem. Eram foarte confuz, știi cum e. Mi-am zis totuși că ceva nu-i în regulă, nu-i în regulă, nu-i în regulă. Repetam „privește savant, privește savant…” și atunci mi-am dat seama. Nu, stai puțin, ăsta e un vers din Bacovia. Mi-am adus aminte că hotărâsem între timp că piesa o să se numească „Bacovia Overdrive”, declară Robin într-un interviu despre piesa care dă numele albumului. În vârstă de 15 cântece (dintre care 3 interludii), prelucrate cu o deosebită atenție la fiecare acord și masterizate elegant, ”Bacovia Overdrive” strălucește, asemeni materialului „Acustic” al celor de la Vița de Vie, în ceea ce privește aranjamentul muzical. Ce-i drept, o face puțin mai gălăgios, dar fără a deranja, ci dimpotrivă, cu o oarecare eleganță. Apelând la o impertinență nepermisă contemporanității, materialul discografic conține 14 piese în limba română, precum și o singură piesă în limba engleză (iertată fie-le abaterea, că tare bine sună!), prezentând numeroase influențe simboliste, ilustrând o estetică modernă, semn că un anume cineva din cadrul trupei a fost foarte receptiv la orele de română din liceu. Însă punctul forte al acestui album îl reprezintă, fără doar și poate, profunzimea liricii.

Luată separat, fiecare creație reprezintă o sursă inepuizabilă de proteină pentru cerebel, lucru sesizabil în melodii precum: SPNZRTR (Aţi observat că s-a cam dus vopseaua de pe cioară?/ Ar cam trebui să ies din apa îngheţată / Şi într-un final să recunosc că v-am trădat, / Dar din cuvinte curge sânge, / Nu poţi să speli ce s-a pătat.) – poezie, nu glumă!, (În 3 minute) Mașina 682 (Am prins răsărit într-o stație de metrou / Ne-am smuls inimile căutând ceva nou / Am ciocnit pahare cu stele căzătoare / Ne-am folosit tinerețea ca pe-o barcă de salvare), Sat după sat (Bate-un ceas în altar / Latră timpu-n zadar / Viaţa-i o foaie in vânt / Smulsă dintr-un abecedar) ori Soare cu dinți (Am moştenit un fitil aprins / Şi gloanţe de argint, dar le-am uitat dinadins / A doua zi lumină ne zâmbeam stânjeniţi / Lacrimi de crododil, soare cu dinţi).

Acestea ar fi doar câteva din exemplele care rămân întipărite în memorie pentru multă vreme în mintea ascultătorului și care fac diferența între un album decent și unul bun spre foarte bun. Tocmai pentru că nimic nu e forțat. Deși versurile rimează, în momentul audiției e foarte greu de observat acest detaliu, tocmai datorită naturaleței cu care ne încântă fiecare melodie în parte. Pe restul vă las pe voi să le descoperiți, pentru că un asemenea periplu liric trebuie studiat ceva mai profund și presupune o oarecare atenție la detalii. Asta dacă nu cumva veți fi vrăjiți instantaneu de instrumental.

Privind situația dintr-o perspectivă ceva mai obiectivă, albumul e departe de a fi perfect, prezentând mici lacune pe alocuri. Însă în momentul în care comparăm Bacovia Overdrive cu alte materiale discografice de-o seamă cu acesta, observăm că, la nivelul muzicii românești, vorbim despre o diferență de ani-lumină în materie de calitate. Tocmai din acest motiv, formația a câștigat premiul „Cel mai bun rock alternativ” în cadrul festivalului On Air Music Awards în 2013, ocazie cu care a primit și premiul pentru artistul anului. Iar cum a trecut ceva vreme de la ultimul periplu muzical de o asemenea complexitate, trupa va lansa în anul 2015 cel de-al doilea material discografic din scurta lor istorie, acesta urmând a fi intitulat „Arhangel’sk”. Rămâne de văzut dacă se va ridica la înălțimea așteptărilor, deși single-ul omonim albumului, lansat acum ceva vreme, promite o lirică în nota obișnuită.

Stilul

În ceea ce privește stilul formației, multe întrebări au fost puse de-a lungul timpului, acesta fiind mereu un prilej pentru dezbateri datorită numeroaselor influențe întâlnite în cele 15 piese de pe materialul „Bacovia Overdrive”. După spusele membrilor trupei, Robin and the Backstabbers este o formație de pop melodramatic. Însă nu vă lăsați păcăliți de această descriere. E rock toată ziua. E mai rock decât ceea ce e promovat în peisajul comercial drept „rock”. E distors, e vibrație, e atitudine, însă mai presus de toate, e efervescență. E un rock atât de concentrat, încât l-am putea numi ermetic, asta dacă nu ar avea alte influențe.

Totuși, e greu să încadrezi această trupă într-un stil anume, mai ales după un singur album. E clar, are influențe moderne. Rock alternativ, ar fi tentați să spună unii datorită riff-urilor alerte și ușor haotice, însă fără îndoială plăcute. Jazz, ar exclama la unison cei care-au ascultat incipitul melodiei „Când te-am cunoscut Cristina”. Să fie oare hard-rock de modă veche? Piesa „Natașa” stă drept probă incriminatorie. De ce nu indie? De la piesa „Vânătoarea regală” a început totul. Sau o vagă influență de folk? „Marele zgomot” pare să adeverească acest mit. În orice caz, numai pop melodramatic nu e, lucru demonstrat de atâtea ori în concertele live, în care, în urma unei avalanșe de influențe, băieții reușesc, în mod paradoxal, să surprindă mereu cu un sunet modern, însă totodată inedit. Și, cel mai important, e rock din creștet până-n tălpi. Însă e un rock frumos.

Robin and the Backstabbers e genul de formație care apare de nicăieri și ne uimește, în mod paradoxal, prin simplitate. E genul de formație care apare poate o dată la un deceniu și ne expune o nouă perspectivă asupra muzicii tocmai atunci când credeam că le-am auzit pe toate. Genul de formație care ne arată că, în materie de muzică, se poate și la noi, nu doar afară. Iar cu toate acestea, e o formație relativ tânără, judecând după discografie, ceea ce, teoretic, ar trebui să însemne că mai are enorm de demonstrat. O formație care are potențialul de a impune noi standarde în muzica românească în următoarele decenii și de a readuce peisajul muzical autohton spre normalitate. Până atunci, RatB rămâne o gură de aer proaspăt în industria muzicală „de la noi” și recomand această trupă oricui vrea să descopere altceva în muzica românească modernă. Poate nu neapărat mai bun din punctul vostru de vedere. Însă diferit. Doar puțin mai elegant. Și ceva mai profund în ceea ce privește lirismul.
Nu vă temeți. În ciuda numelui, nu vă vor înjunghia pe la spate. Deși nu garantez.

*Articol care era planificat să apară în revista „Aripi Tinere”, numărul 31, ianuarie 2015, dar care nu a mai avut loc în ediția tipărită datorită lipsei de spațiu necesar. Asta e.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s