Balul Bobocilor 2014, Simeria

Posted: 5 Ianuarie 2015 in „Aripi Tinere”, Diverse
Etichete:, , , ,

Începutul fiecărui an școlar aduce în prim-plan, odată cu emoția unui nou început, o festivitate devenită deja celebră la nivelul întregii țări. Mă refer aici, desigur, la acel moment în care „bobocii” devin, pentru o seară, cei mai de seamă reprezentanți ai liceului, strălucind în lumina reflectoarelor și punând la bătaie toate calitățile pentru a cuceri mult-râvnitele premii de „Miss și Mister Boboc”. Din nou, Sala de festivități a Școlii Generale „Sigismund Toduță” s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru sutele de elevi și profesori deopotrivă în seara ușor răcoroasă de 24 octombrie, în care organizatorii, și anume elevii claselor a XII-a alături de doamna consilier educativ Mihaela Adam, au transformat întreaga sală într-o mașină a timpului, prin intermediul căreia am „aterizat” în anii ’80, aceasta fiind, de altfel, tematica balului de anul acesta (una extrem de creativă, îndrăznesc să spun).

Balul, prezentat cu eleganță de către elevii Emanuel Ignat și Mădălina Dărău din clasa a XII-a B, a debutat cu tradiționala probă de prezentare a perechilor. Și cum prima impresie este cea mai importantă, rând pe rând, cei 14 participanți, împărțiți în 7 perechi, au avut de convins juriul, format atât din elevi ai claselor absolvente, cât și din profesori, că merită, cel puțin prin prezența scenică, să câștige marele premiu. Pe lângă simpla prezență, bobocii au avut de prezentat, pe scurt, o personalitate a anilor ’80, lucru la care s-au prezentat mai mult decât acceptabil, primind note între 3 și 5.

Cea de-a doua probă a constat într-un colaj de melodii din diverse genuri, alternând între dance, pop și folclor, unde carismaticii boboci au demonstrat că nu întâmplător au trecut cu bine de preselecții, arătând că pot deveni oricând sufletul unei petreceri, indiferent de genul muzical, moment pe care publicul l-a gustat din plin. A treia (și proba mea preferată) a fost proba opțională, în care creativitatea tinerilor participanți este lăsată să se manifeste în cea mai liberă formă, iar talentul acestora este pus în evidență mai mult decât la orice altă probă. Sub îndrumarea absolvenților și în urma a zeci de ore de pregătire, elevii claselor a IX-a au arătat publicului o varietate de momente spectaculoase care au „prins” la public, de la scenete hazlii până la dansuri, cover-uri splendide după melodii binecunoscute publicului ori pantomimă.

„Proba surpriză” a reprezentat cea de-a patra și ultima probă a acestui bal. Aici, fiecare concurent avea de extras dintr-un bol un bilețel care conținea o anumită provocare-surpriză. Am apreciat aici atât creativitatea organizatorilor, care au ales probe precum: dansul cu o portocală ținută între frunțile a doi boboci fără ca aceasta să cadă, să introducă un pix într-o sticlă fără să-și folosească mâinile, să descopere o melodie fredonată superficial de către partener, o declarație de dragoste folosind cuvintele lănțișor, ursuleț, varză și șosete (splendid, nu alta!), să înlăture spumă de pe baloane cu ajutorul unor lame de ras și, nu în ultimul rând, să pronunțe invers cuvinte și să își recunoscă, legați la ochi, partenerii. Proba s-a lăsat cu multe hohote de râs, atât din partea bobocilor, cât și din partea juriului și publicului.

Desigur, nu putem să nu menționăm invitații speciali, care au reușit performanța de a duce balul la cu totul alt nivel. În această ediție a Balului Bobocilor am avut parte atât de talente locale, cât și de „vedete”. Rând pe rând, Mădălina Dulgheriu, Beny M., George Șoș, precum și trupa de dans Mistik au încins atmosfera cu reprezentații de excepție, de la numărul superb de beatbox a lui George până la vocea deosebită a Mădălinei și demonstrația de profesionalism a celor din Mistik. Însă principalul moment artistic al serii l-a constituit recitalul oferit de către cunoscutul artist care, cu ceva vreme în urmă, ajungea în finala concursului „Românii au talent” și se clasa pe un onorabil loc 3. Mă refer, desigur, la Valentin Dinu, care, printre altele, a interpretat piesa care l-a făcut celebru, „Cât de frumoasă ești”, precum și diverse cover-uri, de la „This Love” a celor de la Maroon 5 până la „Just the way you are” a lui Bruno Mars și celebra „Happy” a lui Pharell Williams, cucerind publicul prin carismă, prezența scenică deosebită și o voce impecabilă, care justifică apariția și menținerea sa în peisajul muzical românesc.

Finalul acestui bal a adus mult-așteptata festivitate de premiere, în care tensiunea a fost maximă, atât în rândul publicului, cât și pentru boboci. Premiul al III-lea a fost acordat elevilor Alexandra Kraska și Eduard Hulub, în vreme ce Premiul al II-lea a fost obținut de către Diana Cîrstea și de Bogdan Adam. Emoțiile au crescut, pe măsură ce prezentatorii anunțau premiile de Miss și Mister Popularitate, câștigate de către Ana Maria Dumitru (cunoscută publicului larg drept „Aneta”), respectiv Marius Almășan (cunoscut drept „Samir”), care au oferit publicului un spectacol de ținut minte. Însă în final, după o competiție acerbă, titlurile de Miss și Mister Boboc au fost acordate elevilor Bianca Lungu, respectiv Costel Nălbaru, care au reușit să fie puțin mai buni decât toți ceilalți, impresionând prin reprezentanții de excepție, de la dans până la un număr foarte reușit de beatbox. Mai multe despre ei veți putea citi în interviul alăturat acestui articol.

Privind în ansamblu, Balul Bobocilor ediția 2014 a fost o adevărată reușită, atât din punct de vedere organizatoric, cât și calitativ, impresionând prin numere atent alese și elegant executate, precum și datorită unei generații de boboci carismatici, care au dat tot ce au avut mai bun pentru desăvârșirea spectacolului. Personal, consider că aceștia s-au ridicat la nivelul așteptărilor impuse de către o astfel de festivitate, oferind în final publicului un spectacol de ținut minte. Felicitări lor!

*Articol publicat în revista „Aripi Tinere” – numărul 31, ianuarie 2015

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s