Tiberiu Albu – posibila voce rock românească a viitoarei generații

Posted: 20 Decembrie 2014 in Muzică
Etichete:, , , , , , , , , , , , ,

„Vocea României va fi rock” – Tudor Chirilă, înainte de sezonul 4 din Vocea României

Chiriluță, ai făcut-o lată și distorsionată!

Mă așteptam să schimbe ceva. Dar nu tocmai din prima încercare.

Dintre toate sezoanele concursului Vocea României, acest al patrulea sezon a primit la început cea mai mică atenție din partea mea, în ciuda unei schimbări semnificative în cadrul juriului. Am prins foarte puține momente din audițiile pe nevăzute și, sincer, nu îmi mai amintesc pe cine am văzut. Dar aveam încredere în capacitățile celor patru antrenori, motiv pentru care mi-am spus că oricum vom avea parte de un periplu benefic într-ale muzicii. Acum parcă țin minte că era un rocker pe care Tudor Chirilă, noul membru al juriului, îl dorea cu disperare în echipa lui, iar acesta a ales echipa lui Smiley. Nici nu mai țin minte ce a cântat. Ei, asta e, ar fi fost interesant, dar viața merge înainte, face el ceva și scoate un concurent mai de Doamne-ajută din joben și se învârte de un prim sezon decent, mă gândeam atunci. Până la urmă, e greu să nu găsești, din atâția concurenți talentați care se perindează pe la audiții, câțiva care să poată cânta și transmite rock în același timp. Nu neapărat perfecți. De asta se ocupă antrenorul, cum de altfel a declarat.

În ceea ce privește faza a doua, aceea de dueluri, am urmărit competiția cu un dram de atenție în plus. Multe dueluri bune, iar altele care lăsau mult de dorit, oferind noi prilejuri pentru polemici între patru antrenori grozavi, dar atât de diferiți în aspirații și gândire la nivel muzical. Și ceva rock. Printre altele, „Born to be wild”. Deci ar cam trebui să fie bun. Că doar Steppenwolf, Smiley antrenor, vorba aia… Moment îl care îl regăsesc pe tânărul timid, pletos și puțin palid al lui Smiley, și nu al lui Chirilă, în duel cu un anume Vladimir Pocorschi, despre care am aflat ulterior că e fiul unui mare cântăreț autohton. Scuzată-mi fie lipsa de cultură muzicală, precum și vârsta fragedă, însă de tatăl acestui concurent cu chitara nu auzisem până la acea vreme. Am aflat ulterior cine este Mihai Pocorschi și m-am liniștit. Revenind la ideea de bază, am avut plăcerea de a vedea un duel foarte echilibrat, între două voci extrem de interesante. Ca ascultător neprofesionist, aș fi înclinat balanța în favoarea lui Tiberiu, deși mă așteptam ca Vladimir să iasă învingător din confruntare, atât datorită performanței, care a fost într-adevăr una electrizantă, cât și datorită unui element pe care l-am menționat deja. Pe scurt, câștigă Pocorschi pentru că e bun, are prezență scenică, are chitară și e fiul tatălui său. Tiberiu, în schimb, nu prea are prezență scenică și mai are de lucrat la capitolul „voce”. Însă acesta din urmă mi s-a părut mai bun. Cam asta era percepția mea generală asupra unui duel în care un fiu de muzician a fost egalul unui tânăr aspirant, care nu practică muzica decât ca hobby. Personal, am considerat că Vladimir era egalul lui Tiberiu, și nu invers. Însă, în final, Smiley a fost cel care a observat evoluția ambilor concurenți pe parcursul repetițiilor și care a observat punctele forte și dezavantajele fiecăruia, fiind singurul îndreptățit să facă diferența între cei doi concurenți, motiv pentru care i-am respectat decizia, deși nu am fost de acord cu ea. Asta e, poate l-o lua Chirilă, mi-am spus. Ei, ce surpriză total neașteptată și absolut surprinzătoare! Uite că l-a luat. Măcar știe ce să-i dea să cânte și cum să-l perfecționeze. Eventual puțin șlefuit și lucrat la detalii și face din el un concurent serios la titlu. Am mai văzut apoi și alte câteva dueluri, câteva persoane interesante, spectacol, totul la fel ca în sezoanele trecute, voci bune și cam atât.

Timpul a trecut și au început live-urile. Peste care am trecut cu foarte multă indiferență. Până când, în mod total întâmplător, dau pe YouTube de interpretarea piesei „Dream On” de la Aerosmith.

Piele de găină. Instantaneu. Sau, cum spun englezii, goosebumps. Un moment orchestrat extraordinar, de la riff-ul de chitară de la început până la finalul „pe cap” a lui Tiberiu. Îmi era foarte greu să îmi amintesc ce făcusem cu o seară înainte și de ce am ratat un astfel de moment. Parcă fusesem plecat sau așa ceva. Am ascultat a doua oară, să fiu sigur că nu cumva . Probabil sunt ușor de impresionat în ceea ce privește muzica, însă toată aventura asta de trei minute suna extraordinar pentru mine. Chirilă trăia momentul din plin și comunica intens cu publicul, ca și cum ar fi vrut să spună că asta înseamnă, de fapt, rock-ul. Atitudine, trăiri, energie, toate într-un cover mult mai intens decât originalul, de care probabil până și Steven Tyler ar fi fost mulțumit. Momentul se încheie frumos, cu un Tiberiu calm, relaxat, repetând primul vers al piesei. Ceilalți antrenori erau reduși la tăcere. Tudor se apropie de concurentul său, îi face un semn discret lui Pavel Bartoș și își arată recunoștința față de Tiberiu. Bartoș îi dă cuvântul lui Moga, moment în care aplauzele copleșesc întregul peisaj. Acesta se vede nevoit să își acopere elegant nemulțumirea vădită cu un zâmbet.

„Mai are rost să vorbească antrenorii?” întreabă retoric același Pavel. Chirilă se urcă din nou pe scaun și privește energic spre publicul din spatele său. Era deja clar, publicul avea un nou favorit. E foarte posibil să fi asistat la unul dintre momentele-cheie ale concursului, unul care, îndrăznesc să spun, a influențat într-o mare măsură deznodământul acestei competiții. În acel moment, publicul și-a dat seama că are de-a face cu un concurent care, după multă vreme are puterea să se diferențieze și să se afirme printr-un talent deosebit. Voci bune au fost vreme de trei sezoane, însă, în final, câștigătorul trebuie să aibă acel factor deosebit care face diferența. Și nu neapărat prezență scenică. Din câte am aflat, Tiberiu a mers echipa lui Smiley tocmai pentru a-și dezvolta acest lucru. În timpul momentului „Dream On”, mi s-a părut că nu prea știa ce să facă pe scenă. Acolo intervine momentul de „nu-mi pasă, fac ce știu eu mai bine”. Și exact asta a făcut. A lăsat la o parte detaliul vizual și s-a axat pe cel auditiv. Spectacolul era oricum garantat, de la lumini până la artificii și alte mici detalii. Așa că s-a lăsat dus de val. Iar din câte se pare, destinul a fost în favoarea lui.

Am ascultat ulterior și „Rock and Roll” de la Led Zeppelin. Foarte ok, însă alta era melodia de la celebra formație pe care am vrut s-o aud interpretată de Tiberiu. Ajungem și acolo.

În semifinală am zis că trebuie să prind „în direct” la televizor măcar o interpretare a tânărului rocker. Din fericire, le-am prins pe ambele. Inițial am să mă refer pe scurt la „Cântec prost”, melodie interpretată alături de Ligia Hojda și Tudor Chirilă. Momentul a fost foarte frumos, însă mă așteptam mai mult din partea celor doi concurenți, despre care știam că sunt capabili de prestații mult mai convingătoare. Un moment simplu și de efect, care a avut rolul de a-i „încălzi” pe cei doi concurenți pentru momentele individuale, unde Tibi a avut de interpretat celebra piesă „You Shook Me All Night Long” a celor de la AC/DC.

Recunosc, am fost puțin sceptic atunci când am aflat ce melodie are de interpretat tânărul membru al echipei Chirilă. Nu eram ferm convins că Tiberiu poate duce până la capăt o melodie atât de complexă și dificilă din punct de vedere vocal, însă aveam încredere că Tudor știe ce face și știe cum să îl ajute să transforme actul într-unul memorabil. Și mă bucur că mi-au fost înșelate așteptările. Scena a luat foc. Atmosfera devenise electrizantă, așa cum ar trebui să fie în timpul unei melodii AC/DC. O armată de note invadau întregul platou, transformându-l într-o provincie rock and roll. Parcă îl vedeam pe Brian Johnson cu vreo câțiva ani mai tânăr. Atâta vitalitate, atâta sete de rock și atâta energie transmisă într-o singură melodie nu am mai auzit de foarte multă vreme în vocea unui novice într-ale muzicii. Parcă acesta nu mai semăna cu băiatul timid și retras pe care îl știam din confruntări. Aveam în fața ochilor un om stăpân pe sine și pe muzica sa, capabil să susțină concerte de mare anvergură, care mi-a reamintit de ce ascult și apreciez acest gen muzical. La final o scurtă reverență și clipa a luat sfârșit.

Dintre opiniile antrenorilor, am reținut-o pe cea a lui Smiley, care și-ar fi dorit să-l audă pe tânărul din Orăștie abordând și alte genuri muzicale, considerând că un artist cu stofă de câștigător trebuie să fie un artist complet, care poate oscila între numeroase genuri. Altfel spus, să cânte și altceva în afară de hard rock. Totodată, consider că și afirmația lui Tudor, conform căreia talentul trebuie exploatat în forma sa cea mai pură și nealterată, este una relativ adevărată. Ca simplu privitor, aveam vreo patru idei de piese pentru Tiberiu, în funcție de ceea ce îmi doream să aud de la el. Am zis că fie i-aș da Stairway to Heaven a celor din Led Zeppelin, piesă care conține atât o parte de baladă, cât și elemente de hard rock, fie Bohemian Rhapsody de la Queen, mergând pe același principiu (deși aici era extrem de complicat cu partea de operă), Smoke On The Water de la Deep Purple ori, într-un punct baladic extrem, Right Here Waiting a lui Richard Marx. Doar că aceasta din urmă nu s-ar fi potrivit prea bine cu stilul său, iar în finala unui asemenea concurs nu e loc de experimente, ci doar de certitudini. Plus că nu știam ce alte surprize mai pregătește Chirilă, așa că mi-am pus încrederea în el, convins că va ieși ceva frumos.

Și a venit finala, rezultat al muncii intense depuse de către cei patru antrenori de-a lungul acestui sezon. Smiley s-a afișat cu deosebita Aliona Munteanu, Loredana a mizat pe Maria Hojda, o voce foarte interesantă, Marius Moga a ieșit la rampă cu Anda Dumitriu, concurentă a cărei performanțe le-am apreciat în semifinale, iar Tudor Chirilă l-a avut drept reprezentant, în urma votului oferit de către public, pe Tiberiu Albu. Datorită formatului inspirat al acestui concurs, concurenții au avut de cântat trei piese: una alături de antrenor, una alături de un invitat special, cea de-a treia constând într-o reprezentație individuală. Prima sa reprezentație, alături de soprana Irina Baianț, a fost un moment extraordinar, pe care, evident, nu l-am prins live. Tiberiu Albu a avut o prestație frumoasă în rolul Fantomei de la Operă. Se vede că a învățat ceva meserie de la actorul Tudor Chirilă, lucru care i-a prins de minune pe scenă. Finalul este absolut genial.

A urmat duetul alături de antrenor, concretizat prin piesa cu nume atât de simplu, „Ana”. O piesă care, privind retrospectiv, îmi trezește amintiri plăcute, din zilele când descopeream, piesă cu piesă, trupa Vama Veche. O masă de biliard, târziu în noapte, afară furtună, iar înăuntru liniște. Și Vama Veche… În fine. Cred că nu am mai ascultat melodia asta de vreo…3, poate chiar 4 ani de zile, însă am fost surprins să aflu că încă mai cunosc destul de bine versurile. Cât despre duet, acesta a fost unul de excepție. Vocile celor doi s-au îmbinat armonios într-un moment sensibil, elegant, urmat de aplauze frenetice din partea publicului care i-a scandat numele vreme de câteva secunde bune. Cu acest prilej, tânărul din Orăștie a arătat publicului din toată țara acea latură mai…emoțională, acel „altceva” pe care Smiley l-a cerut din partea lui Tiberiu în semifinale, acea demonstrație că poate cânta și alte genuri. Din perspectiva aceasta, pot spune că Tiberiu este capabil și de interpretări jazz, blues ori, de ce nu, pop-rock, însuși Marius Moga declarându-se, în final, mulțumit de prestația tânărului rocker. Am apreciat în special povestea non-verbală spusă de către cei doi interpreți. Pe de o parte îl avem pe Tudor, privind iubirea din perspectiva unui adult, un romantic a cărui suferință pricinuită de o despărțire nepotrivită îl afectează puternic, impunând o emoție ceva mai accentuată în interpretare. De partea cealaltă îl avem pe Tiberiu, un adolescent timid, ușor rațional, interpretând calm, cu o ușoară încântare în glas, bucurându-se cuminte de moment. Per ansamblu, întreagul moment, așa cum Chirilă a afirmat, a fost realizat de către „doi necunoscuți, care au pierdut un avion într-un aeroport undeva, în lume, s-au întâlnit și au zis <<Bă, tu ai o chitară?>>, <<Da, tu dai o bere?>>, <<Da.>> <<Hai, bă, să cântăm un cântec împreună>>”. Și asta a fost.

Iar ce-a fost mai bun, Tiberiu și Tudor au păstrat la urmă, pentru marele final. Ultima reverență. O maiestuoasă ieșire din tot acest periplu nebun de frumos numit „Vocea României”. Culmea, tot printr-o baladă. Însă ce baladă…

Elegant. Vântul îi bate ușor în plete, anticipând parcă ceea ce va urma. Câteva reflectoare și o voce calmă, liniștită. Liniștea dinaintea furtunii. De nicăieri, un break de tobe și se „instaurează” un crescendo cam până pe la jumătatea piesei. Publicul freamătă nerăbdător și așteaptă explozia decisivă. Chirilă privește încrezător. Știe ce poate elevul său. Brusc, puternice vocalize apărute parcă, de nicăieri, acaparează piesa. Un scurt moment de nebunie instrumentală și dezlănțuirea se produce. Reflectoarele o iau razna, sunt peste tot. A început furtuna. Eliberat din cușca în care a stat închis întreaga seară, monstrul rock și-a pus în gând să dărâme scena din temelii. Iar la câtă pasiune și energie pune în ceea ce face, tare mă tem că nu va mai rămâne nimic din aceasta până la final. Începe să se joace cu vocile. Apoi, de nicăieri, toată această nebunie ia sfârșit. Aplauze necontenite. Scena capitulează în lupta cu titanul. Tiberiu privește încrezător în forțele proprii și, cu siguranța felinei care și-a răpus prada, reia cel de-al treilea vers. „And she’s buying a stairway to heaven”, adaugă după o performanță de excepție. De fiecare dată când ascult, am impresia că momentul nu depășește un minut și jumătate, deși în realitate acesta trece de trei minute. La sfârșitul primei audiții, mi s-a părut un moment prea scurt, comparativ cu alte prestații din cadrul finalei. Însă un moment atât de concentrat și atât de intens, încât m-a ridicat de pe canapeaua din care priveam atât de curios și am simțit un fior puternic acaparându-mi simțul auditiv. Era rock în forma sa cea mai pură și mai desăvârșită, cea mai bună prestație a lui Tiberiu de la „Dream On” încoace. Acum nu mi se mai părea că îl aud pe Brian Johnson ori Steve Tyler, nici măcar pe Robert Plant, deși sunt sigur că ar fi fost capabil să reproducă unele caracteristici ale acestuia, de la voce la prezență scenică. De această dată a fost Tiberiu, manifestându-și propria personalitate și simțindu-se liber pe scenă. Făcând ceea ce știe cel mai bine. Să cânte și să ridice publicul în picioare. Pentru a nu știu câta oară în cadrul acestui concurs. Deoarece asta face un artist adevărat, indiferent de genul muzical pe care îl abordează. În final, Stairway To Heaven încheie un parcurs fenomenal pentru Tiberiu la Vocea României, presărat cu multe reușite, o tonă de aplauze și o evoluție excepțională din punct de vedere muzical, Tudor Chirilă reușind să transforme acest tânăr timid într-o adevărate personalitate a muzicii rock românești, prin intermediul unor prestații de mare clasă. Lucru care, în final, s-a dovedit a fi decisiv în ecuația victoriei.

Lăsându-l la o parte pe marele câștigător pentru moment, aș dori să spun câteva cuvinte despre o prestație care m-a ținut cu sufletul la gură și care m-a impresionat în mod deosebit pe toată durata acesteia. Un moment de excepție din seara finalei. Mă refer aici la duetul excepțional, pus la cale de către Marius Moga, dintre maestrul Gheorghe Zamfir și Anda Dimitriu. „Lie Ciocârlie” un omagiu adus cunoscutei interprete Maria Tănase, un moment magistral, de pus în ramă și prezentat generațiilor viitoare drept etalon al culturii muzicale românești. Un moment de un rafinament deosebit și de o eleganță desăvârșită, cum nu speram să regăsesc în prime-time-ul românesc.

În concluzie, am avut o seară cu momente de rock, operă, folk și peste toate, naiul lui Zamfir. La care s-au uitat câteva milioane de români. Suntem cumva într-un univers paralel? Sau se arată semne de revenire la normalitate?

În altă ordine de idei, am observat că, după fiecare sezon, Marius Moga este foarte preocupat de soarta concurenților după Vocea României. Aici am tendința să-i dau dreptate pentru simplul motiv că, din cele trei sezoane, niciun câștigător n-a reușit să se afirme în mod special, fiecare având cam un scurt moment de strălucire și…cam atât. Ștefan Stan s-a pierdut pe drum, Julie Mayaya mai are o cântare ici și colo, mult prea puțin pentru câștigătorul unui concurs de asemenea anvergură, iar câștigătorul sezonului al treilea…Mihai Chițu, parcă așa îl cheamă… Cam la asta se rezumă, pentru câștigători, viața dincolo de acest concurs. În mare parte, anonimatul. Și aș fi mai înțelegător dacă acest show nu ar fi transmis la nivel național, concurând la pretențiosul statut superlativ de „cel mai bun talent-show vocal”. Desigur, să nu uităm că toți cei trei au câștigat o sumă foarte substanțială în urma performanțelor acestora în cadrul „Vocii”, motiv pentru care, probabil, își permit un program ceva mai lejer. Uneori, să cânți în turneu cu Brenciu nu e tocmai suficient, deși alții doar visează la asta. Iar pentru ca Smiley să te promoveze cu succes peste tot, trebuie și puțin interes. Odată cu cel de-al patrulea sezon, tind să cred că la acest capitol s-au făcut o serie de îmbunătățiri majore. Conjuctură favorabilă sau talent, rămâne de văzut, însă ceva mă face să cred că avem un caz mai deosebit. E posibil să mă înșel, însă asta vom descoperi cu timpul. Cert este că, după multă vreme, am regăsit în acest „Prâslea”, așa cum Chirilă îl alintase, un concurent de care să-mi pese chiar și după terminarea concursului. Și ceva îmi spune că Tiberiu Albu este un nume de care cu siguranță vom mai auzi în viitor. Pentru simplul motiv că o voce precum a lui nu prea are cum să se zbată în anonimat. Nici măcar în România.

Acum, că acest concurs a luat sfârșit, aș dori să îi urez lui Tiberiu mult succes în cadrul Facultății de Educație Fizică și Sport Timișoara. Deocamdată este destul de greu de anticipat viitorul carierei sale muzicale. Are nevoie de un band solid și experimentat, cântece, albume, concerte, succes, experiență, lucruri care se acumulează de-a lungul anilor. Însă, în timp, poate că acesta va evolua din punct de vedere muzical suficient de mult încât să fie considerat o voce reprezentativă a peisajului rock românesc. Totodată, victoria sa în cadrul unui asemenea concurs mă face să cred că multe voci rock bune din România vor ieși la lumină și se vor bucura de o expunere semnificativă în cadrul industriei muzicale românești. Cât despre marele câștigător, totul depinde de el și de persoanele din jurul său. Pentru moment, este pe val. A confirmat că poate. Rămâne să continue în aceeași manieră.

Anunțuri
Comentarii
  1. Felicitări, Raul! Un articol deosebit!

  2. a.obreia spune:

    Minunat articol. Eu as scrie acum unul (si l-as publica cat mai la vedere, nu doar pe blog) despre lunile care deja au trecut…unde e Tiberiu Albu? Hei, oameni, iar lasati sa ne scape valorile printre degete? Are nevoie de promovare mai departe, fara foc nu iese fum.
    To be a rock and not to roll…

    • Raul Săran spune:

      În primul rând, mulțumesc foarte mult pentru vizită și pentru feedback. Apreciez enorm.

      Din câte văzut pe pagina lui de facebook, Tiberiu este în căutare de membri pentru viitoarea sa trupă. Ultima dată când am verificat, avea nevoie de un basist și de un toboșar, urmând să organizeze niște audiții, lucru care mai oferă o rază de speranță. În rest, parcă a apărut la un post de radio, a dat vreo câteva interviuri și…cam atât.

      Sper că va reveni cât de repede posibil în atenția publicului, altfel riscă să se piardă în anonimat, asemeni celorlalți câștigători ai concursului. Și zău că mi-ar părea rău de el, deoarece are un potențial uriaș. Probabil că va mai dura ceva vreme până va reuși să „asambleze” un band solid, cu care să defileze prin peisajul muzical românesc. Deocamdată, dă semne că vrea și că încet, încet se pune pe treabă. O fi avut și ceva sesiuni pe la facultate, cine știe…

      Până atunci…we can only „dream on”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s