De „afară”: Bob Marley

Posted: 14 Mai 2014 in „Aripi Tinere”, Muzică, Recomandări
Etichete:, , , , , , , , , ,

Partea cea mai bună a muzicii este că, atunci când te loveşte, nu simţi durere.” – Bob Marley

Atunci când vine vorba despre artă, fiecare naţiune scoate la lumina prezentului prăfuitele cărţi de istorie pentru a-şi justifica prestigiul internaţional cu numeroşi artişi care au adus contribuţii extraordinare la definirea conceptului de artă şi evoluţia treptată a acesteia până în forma în care o ştim astăzi. Iar muzica, în mod evident, nu face rabat de la această lege nescrisă. Noi, românii, ne mândrim în faţa întregii lumi cu George Enescu şi Ciprian Porumbescu, italienii cu Giuseppe Verdi şi Andrea Bocelli, germanii cu Sebastian Bach şi Ludwig van Beethoven, francezii cu Joe Dassin şi Céline Dion, britanicii se remarcă prin contribuţia deosebită în evoluţia muzicii rock, de la „monştri sacri” ai genului precum Pink Floyd şi Rolling Stones până la U2 şi Coldplay, americanii cu artişti de la Johnny Cash, al cărui nume se confundă practic cu stilul country, până la trupe aparent nemuritoare precum Aerosmith şi Led Zeppelin. Însă de nicăieri, dintr-o ţară de lumea a treia, despre care putem spune că istoria nu s-a deranjat să o ia în seamă, denumită Jamaica, a apărut, în a doua jumătate a secolului precedent, un artist care a schimbat radical, prin muzica sa, percepţia asupra vieţii şi societăţii. Şi totuşi, care este acel element care să situeze o asemenea ţară pe aceeaşi treaptă cu clasici şi nume uriaşe ale muzicii rock? Ei bine, răspunsul este cât se poate de simplu: muzica reggae. Îar atunci când vine vorba de acest gen muzical, ca ascultător şi consumator de muzică de orice fel, nu poţi decât să priveşti cu respect spre omul care a redefinit conceptul de muzică prin crearea acestui nou stil care „cu neruşinare” a limpezit numeroase minţi şi a deschis noi orizonturi ale gândirii prin promovarea păcii, libertăţii şi a atitudinii pozitive. Pentru unii un adevărat profet, pentru alţii model al omului rebel, dar totuşi lucid, demn de urmat. Pe scurt, părintele muzicii reggae, pe care muzica îl aminteşte sub numele Bob Marley.

                 Începuturi

Începuturile carierei sale muzicale îl găsesc pe tânărul Bob într-o periferie săracă a oraşului Kingston, capitala statului Jamaica. Simţind chemarea spre muzică încă de mic, acesta se inspiră din muzica difuzată de către posturile de radio americane care aveau în prim-plan muzica unor artişti precum Ray Charles ori Curtis Mayfield, şi, alături de un prieten, Neville Livingston, zis şi „Bunny”, începe să compună şi să cânte melodii. Însă asta nu era suficient. Ca orice tânăr talentat, trebuia să găsească o modalitate prin care să se afirme. Talentul său a fost descoperit de către Joe Higgs, un cunoscut interpret jamaican, care l-a introdus în lumea muzicii. În urma colaborării cu acesta, Bob devine prieten cu Peter Tosh, un muzician de asemenea talentat, însă care nici el nu se putea afirma de unul singur.

Contactul cu aerul tare al industriei l-a făcut pe Marley să conştientizeze faptul că drumul spre celebritate e relativ mai uşor prin intermediul unei formaţii. Fiind convins de idealul său, acesta propune ideea formaţiei lui Bunny şi lui Peter, care, având încredere în calităţile vocale ale lui Bob, acceptă ideea. Astfel a luat naştere Wailing Wailers, primul proiect muzical din cariera tânărului jamaican. Însă, datorită posibilităţilor limitate ale unei ţări precum Jamaica, precum şi stilului muzical diferit care se promova în SUA şi în Europa, acest proiect s-a dovedit a fi un eşec. Lumea nu era încă pregătită pentru muzica reggae, însă Bob nu avea timp pentru acest detaliu. A strâns din dinţi şi a mers mai departe, chiar dacă acest lucru însemna să compună melodii pentru alţi artişti cu scopul de a asigura supravieţuirea grupului într-un peisaj reggae dominat de către… absolut nimeni în mod categoric. Însă tocmai acest lucru avea să îi ofere mai târziu mult dorita expunere de care avea nevoie.

                Ascensiunea

Unul dintre artiştii pentru care Bob Marley a compus, şi anume Johnny Nash, a remarcat calităţile jamaicanului, motiv pentru care l-a invitat într-unul dintre concertele sale. Acum era momentul ca Bob să se ridice deasupra condiţiei sale. Şi a reuşit. În urma acestei reprezentaţii, a semnat un contract cu o casă de discuri din State. Şi, cum toată lumea ştie că industria muzicală americană înseamnă în mod instantaneu promovare şi celebritate, Marley nu a stat pe gânduri şi s-a pus pe treabă. Între timp însă, avuseseră loc câteva schimbări majore în ţara din Caraibe, fapt care avea să influenţeze masiv cariera interpretului jamaican. În zonă fusese readoptată mişcarea Rastafari, o amplă mişcare ideologică de factură religioasă, de care acesta se apropie treptat, lucru care s-a reflectat în muzica sa, în ideile transmise prin intermediul ei, dar şi în aspect, preluând coafura de tip „dreadlock”, folosită astăzi drept semn al rebeliunii. Convertit total la această nouă religie, Marley reia legătura cu Bunny şi cu Peter, reînfiinţând vechea trupă, însă cu un alt nume: „The Wailers”. Totodată, muzica trecea şi ea printr-o schimbare în Jamaica, ritmurile frenetice fiind înlocuite cu unele mai lente, numite rocksteady, lucru care avea să stea mai târziu la dezvoltarea stilului reggae până în faza sa finală.

Începutul a fost unul cât se poate de dificil pentru noua trupă. Lansarea primului album în Anglia, în anul 1972, a fost un eşec total, datorită faptului că mesajul social transmis de Bob şi ai săi era total diferit faţă de ceea ce se cânta în Europa acelor timpuri. Însă, asemeni tuturor ideologiilor, este nevoie de o perioadă de timp pentru a se face cunoscută şi a fi adoptată. Iar în acest caz, a fost vorba de doar un an. În 1973, trupa lansează albumul „Burnin”, care includea, pe lângă succese anterioare ale trupei precum „Duppy Conqueror” şi „Small Axe”, melodii noi precum „Get Up, Stand Up”, şi „I Shot The Sherriff”, cea din urmă fiind melodia care l-a consacrat pe Bob Marley, ajungând să ocupe, alături de Eric Clapton, primul loc la cele în categoria celor mai bine vândute single-uri în „ţara tuturor posibilităţilor”. Visul cândva tânărului jamaican devenise realitate. Acum, populaţia Statelor Unite ale Americii simţea această nouă dimensiune a muzicii şi începea să înţeleagă mesajul social din spatele versurilor. Însă acesta avea să fie doar începutul.

Succesul extraordinar înregistrat în State a avut drept urmare un turneu în Anglia şi Statele Unite, în urma căruia Bob Marley şi ai săi începeau să devină, treptat, celebrităţi de calibru mondial. Însă pentru aceştia nu era neapărat importantă celebritatea, cât transmiterea muzicii reggae, a liniei melodice calme, în contrast cu rock-ul acelor vremuri, precum şi a versurilor care îndemnau la pace, optimism şi pozitivism. Iar odată începută această ascensiune spectaculoasă, nu a mai putut fi oprită. An de an, Bob Marley şi ai săi lansau album după album, revoluţionând acest stil cu fiecare material discografic nou. Reţeta succesului se repeta în fiecare an: turneu în Europa, turneu în Statele Unite. Da, am spus Europa, deoarece, pentru Bob şi The Wailers, Anglia nu mai era punctul maxim, de care nu se poate trece, ci devenise paşaportul spre întreaga Europă Occidentală. Stilul său care cu câţiva ani în urmă nu îşi găsea loc pe „Bătrânul Continent” datorită faptului că că era diferit, acum făcea ravagii. Mesajul de gândire limpede şi deschisă a fost, într-un final, înţeles şi primit cum se cuvine. Europa trăia şi simţea vibraţia pozitivă a ritmurilor jamaicane. În Milano, la un concert al lui Bob Marley şi The Wailers, s-a înregistrat o audienţă de peste 100.000 de persoane. Tânărul jamaican a reuşit să cucerească Europa. Şi nu prin violenţă, aşa cum au făcut-o atâţia înaintea lui, ci dimpotrivă: prin muzică. În ciuda tuturor provocărilor sorţii, de la imposibilitatea afirmării până la un atentat la viaţa sa, Bob a strâns din dinţi şi a luptat până la capăt, reuşind să facă istorie cu piese legendare, precum „Duppy Conqueror”, „Get Up, Stand Up”, „One Love”, „No Woman, No Cry”, „Could You Be Loved”, „Rebel Music (3’o Clock Roadblock) şi multe altele, care i-au conferit lui Bob statutul de „Legendă”.

În total, moştenirea lăsată de Bob Marley în urma sa este una imensă: 16 albume de studio şi 4 albume live alături de trupa The Wailers, cu care a scris istorie. Însă muzica lui a continuat să inspire milioane de oameni chiar şi după moartea sa, dovadă reprezentând albumul „Legend”, o compilaţie de cântece lansată post-mortem. Materialul discografic omagial a înregistrat peste 25 de milioane de exemplare, fiind considerat în unanimitate, de la critici până la simpli ascultători, cel mai bun album reggae al tuturor timpurilor.

                  Stilul

Reggae este un gen muzical care a prins contur în Jamaica anilor ’60. Linia melodică este una simplă, lentă, plăcută şi nu în ultimul rând, pozitivă, care duce cu gândul la relaxare. Versurile au o tematică foarte diversificată, incluzând printre altele iubire, credinţă, nedreptate, probleme sociale şi, nu în ultimul rând, îndemnul la pace. Prin intermediul trupei The Wailers, Bob Marley a făcut o tranziţie prin toate cele trei stadii ale genului, începând cu melodii ska, precum „Simmer Down”, trecând apoi la rocksteady şi, în perioada de maturitate a grupului, la muzica reggae, desăvârşind astfel acest stil pe plan global.

Despre acest stil s-au spus multe de-a lungul timpului, multă lume asociindu-l cu consumul de droguri, afirmaţie pe care o găsesc total greşită. Este adevărat faptul că, atunci când compunea, Bob Marley se afla sub influenţa „ierbii”, însă nu văd care este legătura cu simpli ascultători ai genului. Înainte de a ne grăbi să aruncăm cu prejudecăţi, cred că este necesar să amintim publicului că, „în timpul liber”, George Bacovia şi Nichita Stănescu se aflau într-o continuă „stare de ebrietate”, însă operele lor se studiază pentru examenul de Bacalaureat, abordând numeroase teme filozofice, iar însuşi marele poet francez Charles Baudelaire, cel care a iniţiat curentul modernismului, era văzut în societate drept un „drogat” şi catalogat drept  „dandy” datorită ţinutei sale. Dacă afirmaţia de mai sus, conform căreia judecăm artistul pentru viciile sale ar fi adevărată, atunci asta înseamnă că fiecare elev de liceu ar trebui să fie cel puţin o dată pe zi în stare de ebrietate pentru a „aprofunda” opera lirică a celor doi poeţi români, iar pentru a-l înţelege pe Baudelaire… Ridicol, nu credeţi? În plus, muzica jamaicanului îndeamnă la pace, armonie şi o minte deschisă, care să conştientizeze adevărurile din jurul ei. În rest, rămâne aşa cum menţiona Mihai Eminescu în „Scrisoarea I”: „Toate micile mizerii unui suflet chinuit / Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit”.

În faţa unei societăţi exemplare (negativ), care din păcate nu s-a schimbat deloc în ultimele 3 decenii (şi vorbesc aici la nivel global),  Bob Marley comite „nelegiuirea” de a educa masele şi a îndemna la pace şi o atitudine pozitivă. Melodiile sale sunt, în ceea ce priveşte contextul social, de actualitate până în zilele noastre şi ascultate în continuare de către milioane de oameni, amprenta pe care a lăsat-o în lumea muzicii fiind indiscutabil uriaşă, meritându-şi cu prisosinţă locul de onoare între marile nume ale muzicii din toate timpurile.

*Articol publicat în revista „Aripi Tinere” – numărul 30, mai 2014

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s