„Perfect fără tine” sau definiţia libertăţii

Posted: 29 Aprilie 2013 in „Aripi Tinere”, Muzică
Etichete:, , , , , , , ,

În momentul scrierii acestor rânduri nu pot preciza cu exactitate de câte ori am ascultat şi reascultat piesa „Perfect fără tine”, cea mai nouă creaţie a trupei Vama. Nu că acest fapt ar fi de o relevanţă copleşitoare, însă se spune că, uneori, este nevoie să asculţi o melodie de mai multe ori pentru a-i înţelege mesajul, unul care, în acest caz, este simplu şi concis, fără a fi însă lipsit de sens. De această dată nu e nevoie de exemplificări amănunţite şi recenzii sofisticate, pentru simplul motiv că această piesă nu are nevoie de nici un fel de argumentare ori dezbatere.

„Perfect fără tine” spune povestea evadării din jungla de beton, eliberarea din haosul urban şi din grijile cotidiene care, fie că ne place să credem sau nu, degradează fiinţa umană de la nivel fizic până în punctul în care sufletul rebel şi adolescentin din fiecare persoană ajunge prizonierul propriului destin. Videoclipul are ca personaj central spiritul liber din fiecare persoană, reprezentat de către Tudor Chirilă. Influenţele reggae şi atmosfera hippie adaugă o pată de culoare şi amintesc de plajele însorite ale Mării Negre, tărâm în care tinereţea se trăieşte şi se consumă în felul ei cel mai pur şi mirific posibil. Tudor şi compania au luat elementele rebele şi optimiste din ultimul album şi le-au „combinat” cu cele triste şi deprimante, rezultatul fiind o poveste tristă cu deznodământ mai mult decât fericit, spusă într-o notă veselă, în care marea reprezintă centrul tinereţii, unica destinaţie a evadării din aglomerarea urbană şi cheia spre liniştea interioară. De-asemenea, versurile ne descriu caracteristicile şi consecinţele unei iubiri cu totul imperfecte, care deja „s-a consumat”, în acelaşi timp aruncându-se vina de la un partener la celălalt, până în punctul fără întoarcere, lucru care, deşi în mod obişnuit este unul nu tocmai plăcut, aici reprezintă exact esenţa melodiei, momentul mult aşteptat de către protagonist, care îşi eliberează sufletul rebel de lanţurile grele ale iubirii consumate, simţindu-se în mod evident mai bine fără persoana cândva iubită.

E drept, sună puţin comercial (cine a inventat acest criteriu de analiză a unei piese, poate să-l ia şi…). Unii ar fi tentaţi chiar să spună că este un pas înapoi pentru Vama, comparativ cu ceea ce au oferit publicului restrâns, dar inteligent, în ultimii ani. În ciuda acestor „acuzaţii”, sunt de părere că trupa a reuşit să creeze un produs care, deşi diferit, este extraordinar. Cu siguranţă, va fi una dintre cele mai ascultate melodii din această vară. Şi nu, nu va fi un „hit”. Pentru mine, „hit-ul” reprezintă o creaţie care în ciuda faptului că rareori are o legătură cu muzica, este  suficient de idioată încât să fie promovată până la refuz, deşi că nu este în stare să transmită o emoţie ori un mesaj. Iar „Perfect fără tine” este un cântec foarte bun.  Prea bun pentru piaţa muzicală românească de la ora actuală. De aceea îmi doresc să nu descopăr prezenţa acestuia la radio ori TV. Pur şi simplu pentru faptul că industria muzicală românească nu merită o asemenea piesă, iar prezenţa ei în aşa-zise „topuri” m-ar deranja enorm, fiind nevoit să văd „Perfect fără tine” surclasată de către creaţii fără sens care deşi nu transmit nimic…sunt mai ascultate şi mai bine văzute în ochii „cuiva”. Fanii, precum şi simpatizanţii trupei vor asculta această melodie în drum spre mare şi vor fredona versurile acesteia seara, pe plajă, în Vama Veche. Iar asta, în opinia mea, este absolut…perfect.

În încheiere, recomand această piesă oricui doreşte să fie LIBER în adevăratul sens al cuvântului. Chiar şi temporar. Şi tineţi minte: „Decât premiant în închisoare, mai bine repetent în drum spre mare”. A nu se interpreta greşit!

 

Articol publicat în revista „Aripi Tinere” – Numărul 28, Mai 2013

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s