Recomandare muzicală: Haarp Cord

Posted: 12 Iunie 2012 in „Aripi Tinere”, Muzică, Recomandări
Etichete:, , , , , , , , ,

Trăim înt-o lume nedreaptă şi din ce în ce mai nocivă, în care oamenii recurg la gesturi nebuneşti pentru lucruri de nimic, iar liderii mondiali se folosesc de orice mijloace pentru a manipula populaţia. Ne ducem existenţa pe o planetă care a îndurat prea multe războaie şi distrugeri, o planetă care moare încet, dar sigur. În aceste vremuri, credinţa şi divinitatea sunt subiecte de glumă ori sunt considerate poveşti de adormit copiii. Într-un loc uitat de prea mult timp pe harta lumii, şi anume pe plaiurile mioritice, nişte rapperi cunoscuţi s-au unit pentru a readuce românii la dreapta credinţă. Astfel a apărut Haarp Cord.

Aşa cum am menţionat mai sus, Haarp Cord este un proiect muzical care are ca scop „educarea” românilor, încercând să convingă publicul larg să se apropie de Dumnezeu. Prin muzica lor, aceştia spun lucrurilor pe nume, vorbind în versurile lor despre divinitate, mântuire, dar şi despre părţile negative ale lumii, de la războaie până la influenţa masoneriei asupra oamenilor ori manipularea prin televiziune. La formare, trupa a fost formată din Tudor Sișu, Dragonu AK 47, Cedry2k și Pacha Man. Drumul spre educarea morală a început cu 2 piese, „Reprezint” şi „Rămân în stradă”. La jumătate de an după înfiinţarea trupei, apare albumul „Dragoste sau frică”. Materialul discografic conţine 15 piese care conţin un mesaj puternic adresat publicului larg. Din păcate, la scurt timp, i Pacha Man părăseşte Haarp Cord, însă formaţia continuă cu membrii rămaşi, acestora alăturându-se Carbon, iar la 6 luni după „Dragoste sau frică”, trupa oferă fanilor un al doilea album, intitlulat „Vremurile din urmă”. Cu un titlu mai mult decât sugestiv, acesta conţine 13 piese scrise în stilul caracteristic al formaţiei.

De ce aţi asculta Haarp Cord? Şi de ce îi recomand tocmai pe ei? Păi, pentru că în avalanşa asta de falsă muzică, de melodii realizate din 2 vorbe şi 3 sunete, în orice altă limbă decât cea română, avem nevoie de un gen muzical care să ne facă să înţelegem ceea ce se întâmplă în jurul nostru, care să transmită un mesaj puternic, clar şi concis, cu scopul de a ne face să realizăm în ce lume trăim şi să ne îndemne să ne întoarcem la Dumnezeu şi la dreapta credinţă. Haarp Cord este o trupă care poate fi ascultată de către oricine este în stare să înţeleagă mesajul transmis. Pentru cei ce „nu văd în depărtare”, limbajul considerat „obscen” este aproape inexistent.  În opinia mea, Haarp Cord este o alegere bună în materie de muzică şi vă recomand cu plăcere această trupă.

 

 

*Articol publicat în revista „Aripi Tinere” – Numărul 27, Decembrie 2012

Anunțuri
Comentarii
  1. Adda Sunnii spune:

    Cred că tipii ăștia merită totul! Lor nu le e rușine să-L slăvească pe Domnul și să-L laude, strigând în gura mare… Îți mulțumesc, în primul rând eu personal, că ni-i arăți pe ei și, în al doilea rând, toți cred că ți-ar mulțumi, pentru că, poate unii o să-și deschidă ochii măcar acum… Continuă la fel cu blogul, ești pasionat și priceput! 🙂

    • Raul Săran spune:

      Puţini sunt cei care încearcă să deschidă ochii oamenilor, însă mesajul acelora este unul puternic. Mersi de aprecieri, însă vezi să nu laşi nici tu blogul deoparte 🙂 .

  2. Valentina spune:

    Cei mai tari 😡 in sfarsit un rap calumea, bravo Raul pentru postare!! 😡

  3. Raul spune:

    Te rog sa iti verifici putin informatiile. CaRBon e cel care li s-a alaturat, nu CaBRon, sunt doi raperi distincti si total diferiti ca stil. Pacha Man a renuntat din cauza dezacordului cu inclinatiile religioase ale lui Cedry2k si Dragonu’, iar Sisu n-a parasit Haarp Cord, e inca in inchisoare.

  4. pacat de pacha, era bun pe toate refrenurile:D
    cei mai cei

  5. ღ❤ღ..Roxii..ღ❤ღ spune:

    Imi place foarte mult trupa Haarp Cord si ma bucur ca nu toate trupele de Hip-Hop sau Rap transmit prin muzica ceea ce treansmite trupa Haarp Cord,pentru ca daca toti ar transmite ce transmit ei nu ar mai fi nimic special ! ❤

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s