Dezamăgire catalano-madrilenă

Posted: 26 Aprilie 2012 in Sport
Etichete:, , , , , , , , , , , ,

Încă de la aflarea echipelor semifinaliste ale acestui sezon de Liga Campionilor, toată lumea credea că finala va fi, fără îndoială, un „El Clasico”. Însă fotbalul a ţinut neapărat să ne reamintească faptul că e imprevizibil şi, de cele mai multe ori  surprinzător,  Barcelona şi Real Madrid părăsind, pe rând, competiţia europeană înaintea actului suprem.

„Extratereştrii au fost oameni”, spune un comentator TVR cu câteva secunde după ce manşa retur dintre Barcelona şi Chelsea ia sfârşit. Afirmaţie cu care sunt de acord, raportat la ceea ce  întâmplat pe teren în dubla manşă susţinută de catalani împotriva londonezilor. Formaţia antrenată de Roberto Di Matteo a ştiut să se apere atunci când a fost nevoie şi să iasă la atac atunci când situaţia o cerea. Îndrăznesc să spun că londonezii au fost acuzaţi pe nedrept că au jucat numai defensiv. Privind statistica, au dat 3 goluri Barcelonei în aceste 2 meciuri.

Fotbalul are 2 faze: de apărare şi de atac, obligatoriu în această ordine, ar spune un cunoscător al fotbalului. Chelsea a ştiut exact când şi cum să se folosească de acestea, înclinând balanţa în favoarea lor, mai întâi la Londra, cu un gol venit aparent de nicăieri, iar mai apoi pe terenul catalanilor, mai întâi cu o execuţie de fotbalist a lui Ramires, atunci când era mai mare nevoie, în momentele în care pressing-ul sufocător al Barcelonei nu dădea vreo şansă londonezilor, iar pauza era la câteva minute distanţă, iar mai apoi în ultimele clipe ale meciului, în care Fernando Torres, jucător care după plecarea lui Villas-Boas şi-a adus aminte să marcheze, a înscris pentru a-i demoraliza şi pe cei mai optimişti fani ai catalanilor, care mai sperau la o minune în ultimele secunde, deşi era evident pentru toată lumea că aventura spre finală şi implicit spre câştigarea trofeului a luat sfârşit pentru echipa lui Pep Guardiola.

Cu Messi, Xavi şi Iniesta într-o uşoară scădere de formă, Barcelona a pierdut aproape tot ce putea pierde în numai…10 zile, începând cu campionatul şi terminând cu Liga Campionilor. Iar pentru cei care spun că echipa londoneză a avut noroc, să nu uite zicala care spune că „roata se întoarce”, încercând totodată să-şi aducă aminte de semifinala din 2009. După o dublă manşă fără victorie, culminată cu pierderea titlului în faţa rivalilor de la Real, catalanilor le-a mai rămas Cupa Spaniei. O consolare amară pentru o echipă cu un joc desprins din jocurile virtuale, care în sezonul precedent a câştigat tot ce se putea câştiga, mai puţin…Cupa.

În cazul echipei madrilene, situaţia stă uşor altfel. Bayern Munchen a fost echipa care a dominat această dublă manşă, atât pe Allianz Arena, cât şi pe Santiago Bernabeu. Ribery, Gomez şi Robben se distrau cu o apărare madrilenă de nerecunoscut, pentru ca în retur, dubla lui Cristiano Ronaldo din primul sfert de oră, o dublă care a dat mari speranţe fanilor madrileni, să încline balanţa, aidoma dublei manşe amintite mai sus, în favoarea echipei spaniole. Însă Bayern a demonstrat, pentru a nu ştiu câta oară, că este o echipă mare, marcând golul dintr-un penalty discutabil, fiindu-le refuzată însă o lovitură de pedeapsă mult mai evidentă la un henţ unde Pepe, fundaşul în cauză, merita al doilea cartonaş galben şi implicit eliminarea.

Totuşi, în aceste condiţii, Jose Mourinho a ales să împingă meciul în prelungiri, fiind mult prea sigur pe echipa lui. Decizia de a nu interveni pentru a schimba cursul jocului avea să-l coste la loviturile de departajare, o loterie în care fotbalul arată de cele mai multe ori faţa urâtă a jocului, unde echipa care nu merită victoria are 50% şanse să câştige, unde o execuţie nereuşită poate costa un meci, o calificare ori un trofeu. În acest caz, pot spune însă că a câştigat echipa care merita să meargă în finală. Iar dacă acesta trebuia să fie meciul în care Cristiano Ronaldo avea şansa să se ridice deasupra lui Messi, atunci portughezul a ratat o şansă imensă. E drept, a marcat o dublă care a readus-o în joc pe Real, însă un meci are 90 de minute, nu 15, atât cât a durat momentul de strălucire al echipei madrilene. Însă ratarea lui Ronaldo de la loviturile de departajare a însemnat începutul sfârşitului. E drept, nu e el singurul vinovat, însă pentru cei care aşteptau mai mult de la el, acesta a dezamăgit. A lipsit viteza, a lipsit acel joc încântător cu care i-a obişnuit pe fani. Iar când ai pretenţia de a fi cel mai bun, în multitudinea de jocuri bune şi foarte bune, un singur meci te poate costa totul, caz valabil aici. Un meci care a oferit lumii un Jose Mourinho în genunchi, imagine care a făcut înconjorul planetei, un Kaka cu o execuţie-cadou pentru portarul bavarezilor, un Sergio Ramos care a permis mingii şutate de acesta să urmeze drumul spre peluză, iar peste toate acestea, lacrimi. Lacrimi şi dezamăgire de partea madrilenilor. De partea cealaltă, bucuria unei victorii meritate.

Pe 19 mai, Bayern Munchen, singura echipă care are bilanţ pozitiv în faţa madrilenilor în confruntările europene va disputa finala pe teren propriu împotriva celor de la Chelsea, echipa care a eliminat deţinătoarea trofeului, într-un meci care va încheia un sezon plin de fotbal-spectacol, eficient în acelaşi timp, plăcut ochiului, cu multe surprize şi răsturnări de situaţie, în care cei mai mari jucători ai planetei ne-au arătat cum se ratează o lovitură de la punctul cu var. Ca privitor de fotbal, mă aştept de la această finală să fie un alt meci de povestit urmaşilor.


Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s