O formă fără fond

Posted: 7 Martie 2012 in „Aripi Tinere”, Muzică
Etichete:, , , , , ,

Cu siguranţă că nu există persoană care citeşte aceste rânduri acum să nu fi auzit de melodia „Ai Se Eu Te Pego” a lui Michel Teló. Şi mai sigur sunt că multora dintre voi vă sună în memorie refrenul acela de care v-aţi săturat până peste cap. Devenită cunoscută datorită fotbaliştilor care obişnuiau să celebreze un gol dansând pe ritmul acesteia, în scurt timp, melodia a devenit un adevărat fenomen. Oriunde pe stradă, de la telefoane până la MP3-uri, posturi de radio, televizoare sau sisteme audio setate la un volum absurd de ridicat, piesa asta a înnebunit de-a dreptul românii. Uitând complet de zicala „ce-i prea mult, strică”, locuitorii frumoasei noastre ţări au făcut abuz de această melodie, devenind, într-un timp mai scurt decât aş fi crezut, o obsesie. De ce a prins atât de bine la public? Hm…bună întrebare. Aş putea spune că influenţa fotbalului, ritmul melodiei, limba portugheză sau aspectul lui Michel au făcut dintr-o banală piesă un hit care refuză să coboare de pe primele locuri în topurile româneşti. Însă, sincer să fiu, melodia asta mi-a devenit deja antipatică. De fiecare dată când o aud, simt nevoia să plec pe Lună, pe Marte sau pe orice altă planetă din oricare galaxie. Însă iată ce am remarcat de curând…

Cum era de aşteptat, „adulţii” s-au trezit să arunce din nou cu vorbe în tânăra generaţie, din care, întâmplător sau nu, fac şi eu parte. De această dată, este vorba de un conflict muzical (ei, n-aţi crede!). Întâmplător, am observat cum tinerii sunt criticaţi că ascultă rap, pe motivul că, vezi-Doamne, rapperii au melodii care conţin limbaj explicit, sau obscen, cum le place lor să-l numească. Deci persoanele care ascultă melodii cu aluzie la relaţii intime acuză tânăra generaţie că ascultă melodii cu conţinut obscen! Şi eu, ridicolul de mine, care credeam că gusturile nu se discută! Paradoxul atinge cote înalte, iar asta nu e tot. Aceşti adulţi, care, îndrăznesc să spun, nu au mai mult de 2 neuroni şi jumătate în cap, şi aceia aflaţi în repaus continuu, susţin sus şi tare ideea că acest stil de muzică înlătură orice formă de educaţie din viaţa tinerilor ascultători, iar aceştia sunt îndemnaţi la violenţă, injurii şi lipsă de respect. Eu îndrăznesc, fără nicio jenă, să îi contrazic. De-a lungul timpului, rap-ul a fost un mod de manifestare liberă, nealterat de bariera impusă de societate, şi anume cenzura. Cu ajutorul acestui stil muzical, s-au transmis, de-a lungul timpului, nenumărate mesaje sociale publicului larg, mesaje care nu făceau altceva decât să arate adevărul, aşa cum este el, iar precum ştim cu toţii, adevărul doare. Însă românul e învăţat să vadă şi să creadă numai ceea ce vrea, şi nu ceea ce reprezintă neapărat adevărul. Probabil că aceşti oameni care aruncă cu vorbe în tânăra generaţie nu sunt in stare să înţeleagă rap-ul şi mesajele pe care acesta le transmite, iar melodii de genul celei mai sus criticare reprezintă un refugiu pentru aceştia. Iar limbajul îi deranjează doar pe cei ce nu văd în depărtare.

În literatură există o teorie, numită „teoria formei fără fond”. Aceasta spune aşa: o operă care are o formă interesantă, atrăgătoare, dar care nu spune nimic, e fără valoare. Altfel spus, degeaba o operă e frumoasă din punct de vedere estetic, dacă nu transmite nimic cititorului. Ce legătura are teoria asta cu muzica? Ce legătură are literatura cu muzica? Păi, uite că are. Aşa stă treaba şi cu „Ai Se Eu Te Pego” (cu câtă silă scriu numele acestei piese, nici nu vă puteţi închipui…). Melodia este o formă fără fond. Deşi sună bine, ritmat, săltăreţ, nu transmite nimic. Mai mult, nu numai că versurile nu ne îmbogăţesc cu nimic, ba dimpotrivă. Versurile acestei piese ne sărăcesc deoarece ne obligă, oarecum, să ne gândim la tot felul de obscenităţi sau frivolităţi, gen „oare ce i-ar face fetei dacă ar prinde-o?”, tacâmul fiind completat cu un dans mai mult decât sugestiv.  Nici că-i pasă populaţiei hipnotizate de o melodie total absurdă… Ritmul e suficient ca oamenii să nu se gândească la ce aud, caz care se aplică şi în cazul manelelor sau altui gen de poluare muzicală precum acesta. Oricum, nu mă interesează câtuşi de puţin dacă o prinde sau în ce limbă o va face, ceva mă face să cred că românul de rând se va plictisi de această melodie şi va scăpa de ea ca de o măsea stricată (unii au şi făcut-o deja…). Nu-i nimic, va apărea alta, şi tot aşa, pentru că majoritatea nu ştiu să judece melodiile. Rap-ul va rămâne acelaşi, pentru totdeauna. Însă mereu se vor găsi, dintre aceia fără raţiune, oameni care să critice şi să arunce cu noroi în orice sau oricine se va ridica împotriva lor, pentru că ei nu vor şti niciodată să aprecieze muzica adevărată sau, cel puţin, să respecte alte genuri muzicale. Pentru ei, refugiul muzical va fi mereu o formă fără fond.  Respect celor selectivi, care ştiu să facă diferenţa!

Anunțuri
Comentarii
  1. Perfect de acord! Felicitari pentru articol!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s