La o prezentare de carte

Posted: 27 Octombrie 2011 in Activitate literară
Etichete:, , , , ,

Mulţumită doamnei profesoare de limba şi literatura română, am aflat că astăzi, în jurul orei 17:00, urma să aibă loc, la Primăria Oraşului Simeria, o prezentare de carte. N-am stat pe gânduri şi am decis că trebuie să fiu prezent acolo. După puţină documentare (un afiş pe care l-am zărit din întâmplare, în timp ce mă plimbam prin oraş), am aflat că autorul se numea Dumitru Tâlvescu, iar cartea, romanul mai exact, purta numele „Gysella”. Datele acestea m-au făcut mult mai curios decât eram înainte, şi eram convins că va fi ceva frumos.

 

 

Am ajuns acolo fără întârziere, ba chiar cu câteva minute mai devreme.  O sală primitoare, cu multe scaune aşezate de-a lungul unei mese în formă de U, dar şi în alte zone ale sălii. Oarecum timid, intru alături de colegii mei cu care am venit la acest eveniment, şi ocup un loc. La venirea mea, sala avea un număr destul de mare de locuri libere, dar până la ora începerii prezentării, a fost nevoie de scaune în plus. Am fost extrem de plăcut surprins să văd elevi de clasa a V-a (şi nu puţini!) dornici să cunoască mai multe despre literatură de la un scriitor foarte renumit în judeţul nostru (Hunedoara).

 

Prezentarea începe cu un mic discurs, bine realizat, susţinut de editorul acestui roman (să-mi fie ruşine că nu am reţinut numele invitaţilor!). Aceasta a cedat locul unui scriitor cunoscut, care a făcut o caracterizare a operei, prezentând şi părţi ale acţiunii. De la acesta am aflat că Gysella era o fată din Ungaria, care a prins sfârşitul Primului Război Mondial. Aceasta ajunge să lucreze într-o mină de aur, îl cunoaşte pe Stănilă…dar mai multe detalii veţi afla dacă veţi citi cartea! (regula principală este să vă intereseze…). Am mai aflat de la acesta (dar şi de la autor) că acţiunea se petrece în localităţi precum: Deva, Zam, Simeria, Arad, Zlatna sau…Szeged.

 

Cu o mică întârziere, din câte am înţeles, a preluat cuvântul un invitat nou.Nici măcar nu am observat când a apărut (poate şi datorită faptului că ocupam un loc relativ depărtat). Însă am avut marea plăcere să constat că el era deputat, şi a participat la discursul Regelui Mihai I, care a avut loc acum câteva zile. Preţ de câteva minute, acesta ne-a povestit despre emoţiile pe care le-a simţit fiecare persoană prezentă în Palatul Parlamentului. Pentru că, după 64 de ani, Regele s-a întors în această maiestuoasă clădire, cu o semnificaţie aparte pentru ţara noastră.

 

Şi cum am îndrăznit să uit tocmai de autor… nu am uitat, doar că l-am lăsat la urmă. Cu o voce plăcută, acesta a rămas foarte plăcut surprins de numărul mare de elevi prezenţi la acest eveniment (aş putea spune, fără nicio exagerare, că au fost prezenţi mai mulţi elevi decât…adulţi!), după care a vorbit atât despre cartea cea nouă, cât şi despre altele, lansate de-a lungul timpului. Din câte am aflat, acesta a debutat cu cartea-jurnal „Anul şi copiii lui”, ( moment în care mi-am dat seama că aceasta este cartea pe care am primit-o eu drept premiu în clasa a VII-a). O altă carte cunoscută a dânsului este „Stăpân peste iluzii”, carte care s-a bucurat de un mare succes.

 

După aproximativ o oră, prezentarea s-a terminat. Uşor somnoros, am părăsit Primăria cu un bagaj puţin mai mare de cunoştinţe. Aceasta a fost prima prezentare de carte la care am participat (şi sunt convins că nu va fi ultima!). Recunosc, m-am plictisit puţin, însă am avut ce învăţa.

 

După un mic search pe net, am dat de un interviu cu dânsul. Materialul îl puteţi citi aici.

 

Vă mulţumesc pentru că aţi avut răbdarea necesară parcurgerii acestui post.

 

Anunțuri
Comentarii
  1. adryan spune:

    chiar putin mai mult de plictisit jumatate adormit asa am iesit eu …. eu am vazut ca ai fost putin mai vioi :))

  2. Adda spune:

    Pacat ca n-am reusit sa merg, cred ca a fost fain ;)) Eram prea racita:d

  3. Oliviu Craznic spune:

    Felicitari pt blog, e interesant. L-am trecut in blogroll.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s