Şi, parcă, nu trebuia să se întâmple. Parcă nu acum, când avea toată viaţa înainte.  Toţi cei care o cunoşteau sunt în stare de şoc. Sunt multe de spus, dar parcă sunt atât de puţine…  Andreea Gavrilă a părăsit această lume, la scurt timp după ce împlinise frageda, dar totodată controversata vârstă de 14 ani.  Îşi desfăşura studiile la Şcoala Generală „Sigismund Toduţă” Simeria, fiind elevă în clasa a VI – a, datorită faptului că a rămas repetentă. Însă cruda sa moarte rămâne un mister pentru toată lumea. Trupul său a fost descoperit de către doi pescari, în apropierea localităţii Bălata. Acesta plutea pe râul Mureş de 6 zile, fiind în stare avansată de putrefacţie. Înmormântarea are loc miercuri, 25 Mai 2011, la cimitirul din comuna Hărău.

Într-un timp relativ scurt, au apărut un milion de ipoteze, un milion de suspiciuni, un milion de posibilităţi. A fost crimă? Sinucidere? Ce a îndemnat-o să recurgă la acest fapt de-a dreptul şocant? Oare avea ceva de ascuns? Ei bine, poate nu vom reuşi să răspundem vreodată la aceste întrebări. Ea este singura care ştie tot adevărul, dar din păcate, nu ni-l poate relata. Potrivit spuselor unor localnici, se pare că situaţia ei de acasă nu era una prea roz, fapt care ar fi putut genera comportamentul ei mult prea rebel, încercând să înfăţişeze modelul unei „tinere adulte”, încercând să pară matură. Prea matură pentru vârsta ei. Însă, pentru cei ce o cunoşteau, acest amănunt era prea puţin important. Un elev, din clasa în care ea învăţa, pe nume Florin, a declarat următoarele:

Andreea era o fată plină de viață și nu văd ce motiv ar fi avut să se omoare. Nu învăța prea bine, dar era foarte glumeaţă cu cei din jurul ei„.

Atunci, de ce? De ce a făcut asta? Cine sau ce a putut să o împingă la acest gest disperat? Cel mai probabil, anturajul. Este o ipoteză demnă de luat în calcul. Nu de puţine ori, Andreea era văzută în compania a diferite persoane de sex masculin, de vârste destul de înaintate. Persoane în ochii cărora Andreea era  un obiect, şi nu un prieten, insă în prezenţa cărora Andreea reuşea să pară aşa cum vroia ea să pară, şi anume matură. Persoane care ar fi putut să o determine să facă acest gest teribil. Ultima oară, Andreea a fost văzută urcându-se într-o maşină neagră, cu geamuri fumurii. De atunci, nimeni nu a mai ştiut absolut nimic de ea, iar în data de 17 Mai 2011, fata a fost dată dispărută. Cel mai probabil, a murit la scurt timp după ce a plecat de acasă. Poliţiştii au început o anchetă, iar cauza morţii se va stabili, cel mai probabil, în următoarele zile.Părinţii au declarat următoarele:

Ultima dată a fost văzută de o vecină, pe o stradă în Uroi, urcându-se într-o mașină neagră. De atunci nu am mai știut de ea, dar nu exclud ca vreo persoană din anturajul ei să o fi determinat să se omoare. În loc să-i fac buletinul, i-am ridicat certificatul de deces” a declarat îndurerat  tatăl decedatei.

În ultima perioadă era foarte închisă şi tăcută. O întrebam ceva şi nu răspundea, băga capul în pământ şi tăcea. Parcă nu era ea, se schimbase. Colegii mi-au spus că mergea în parc şi fuma. Poate o fi luat etnobotanice şi nu a mai fost ea. Nu avea de ce să se sinucidă”, a spus  mama fetei.

(Sursa: adevărul.ro)

 

Mai jos aveţi ştirea apărută în Observator, la ştirile Antena 1. Atenţie, imaginile pot fi şocante :

 

http://observator.a1.ro/social/Adolescenta-inecata-in-Mures_37346.html

 

              „O seară la priveghi

Încă de când am aflat despre trecerea în nefiinţă a Andreei, am decis că trebuie să fim alături de ea în ultimele momente pe care le mai împărtăşeşte cu cei din jur. Astfel am decis ca în seara de marţi, 24 mai 2011, să fim prezenţi la „capela” din satul Hărău. Drumul a părut atât de lung…  Am fost câţiva colegi, un grup relativ mic, dar cu toţii am plecat de acolo cu un sentiment mult mai accentuat de regret. Era undeva în jurul orei 19:30 când ajunseserăm la locul cu pricina. Am păşit cu emoţie în locul unde era depus sicriul, trecându-ne prin cap zeci de întrebări.  Acolo, am înţeles cu adevărat ce înseamnă suferinţa. Deşi aveam impresia că ştiam deja, nu eram nici pe departe câtuşi de puţin de adevăratul sens al acestui cuvânt. O mulţime de oameni, o mare de lacrimi. Însă era acolo, lângă sicriu, cineva, care nu se putea opri din plâns. Era mama Andreei. O mamă…puţin spus îndurerată, absolut distrusă moral de eveniment, îşi plângea fiica pe care urma să o trimită în pământ. „Vorbea” cu fiica sa, încercând să obţină un răspuns de la ea. Întreba mereu: „De ce, fata mea, de ce? Cu ce am greşit? Aboslut tragic. Nu cred că există ceva mai dureros pe lumea asta pentru o mamă decât să îşi conducă copilul pe ultimul drum. Tatăl încerca să îşi controleze cumva durerea, însă…uneori e prea greu. La aproximativ un sfert de oră de la sosirea noastră, a apărut şi preotul. Un om simplu, însă plin de har de la Dumnezeu. Slujba mi s-a părut superbă. Poate datorită faptului că a fost simplă. În timpul acesteia, mă treceau fiori mai

mereu. Simţeam că Andreea era printre noi. Simţeam că ar vrea să spună multe, dar nu o puteam auzi. Şi sunt sigur că nu doar eu treceam prin asta. La sfârşitul slujbei, preotul a ţinut o „predică” tuturor celor ce erau acolo. Nu ştiu cum s-au simţit cei din jur, dar pe mine m-a impresionat. A ştiut să explice Biblia pe înţelesul nostru. A vorbit despre tinerii din ziua de astăzi, despre riscurile la care se expun, despre lumea virtuală, in care „totul este perfect” şi „atunci când apare o tragedie reală, tinerii nu ştiu ce să facă, sunt pierduţi”. A ştiu să explice, prin istorioare şi cântece religioase, cum şi de ce să ne apropiem pe Dumnezeu. După ce preotul a terminat tot ce avea de spus, am ieşit din încăperea sicriului. În capul meu, parcă se făcea puţină ordine printre gânduri. Acum eram convins că Andreea este acolo, sus, lângă Dumnezeu, care are grijă de ea. Dar, în acelaşi timp, mă simţeam foarte trist. Nu o cunoşteam prea bine, dar eram (şi încă sunt) sigur că îmi va fi dor să o văd pe holurile şcolii… Am plecat apoi, cu toţii, când ceasul indica ora 21:30. Drumul a părut atât de scurt…

               „Apogeul durerii- ÎNMORMÂNTAREA”

A venit şi ziua finală. Ziua în care trebuia, fie că vroiam sau nu, să ne luăm „la revedere” de la Andreea. După o zi de şcoală grea, în care nu credeam că vom reuşi să ajungem la locul cu pricina, am plecat în jurul orei 11, încrezători în şansele noastre de a ajunge. Şi am reuşit. Pe drum, undeva aproape de locul unde urma să ajungem, am simţit din nou acei fiori. Ştiam că va fi o zi grea şi foarte dureroasă. Am ajuns la timp, iar după câteva momente, a sosit preotul. Acelaşi preot care, cu o seară înainte, reuşise să mă înveţe o lecţie importantă despre Dumnezeu. Slujba a durat puţin timp… înăuntrul capelei, după care sicriul a fost scos afară, apoi slujba a continuat. Iar afară era plăcut. Cerul era înnorat, vântul adia uşor, şi picura cu stropi mărunţi. Atunci am fost absolut sigur că Andreea era printre noi. Plângea, alături de toţi ceilalţi oameni care au participat la acest dureros eveniment. Lacrimile cădeau încet. Erau lacrimi pline de întrebări şi de răspunsuri, de păreri de rău şi de bucurie. Mă abţineam cu greu să nu plâng. Deşi ochii incercau din răsputeri să îmi ţină lacrimile „în frâu”, sufletul plângea în hohote. O mare de lacrimi se revărsa din ochii oamenilor. Mă simţeam gol pe dinăuntru, şi neputincios. Parcă aş fi vrut să fac ceva, să fac lucrurile să decurgă aşa cum considerăm noi că e bine, dar planul lui Dumnezeu nu poate fi dat peste cap de un simplu pământean, ca mine. După o nouă predică de-a dreptul extraordinară a preotului, slujba s-a terminat. Urma drumul spre cimitir. Un drum care, deşi mi s-a părut foarte lung, a fost destul de scurt. Un drum…pe care mulţi vom mai fi de-a lungul vieţii, la propriu sau la figurat. Un drum pe care…fie că ne place sau nu, îl vom parcurge şi noi din sicriu. La finele drumului, ni se înfăţişa cimitirul. Un cimitir simplu, însă pe care nu îl voi uita. Ce a urmat a fost tragic. Toată agonia, toată suferinţa, toate lacrimile, toate părerile de rău, toate întrebările, toate răspunsurile, toate  îşi atingeau apogeul în cimitir. Drumul spre locul de veci al Andreei a fost unul relativ scurt, dar greu de parcurs, tocmai datorită încărcăturii emoţionale pe care o avea. Acolo, orice părere de rău sau suferinţă s-a amplificat de zeci de ori. Imaginea mamei sfâşiate de durere, care, din iubire pentru fiica sa, era gata să sară în groapă după ea, fiind cu greu ţinută în frâu de 3 oameni…a mulţimii de oameni care plângea…este absolut ceva cutremurător. Sicriul a fost depus apoi, cu mare grijă, în groapă. Priveam cum pământul era „aruncat” înapoi în aceasta şi parcă totuşi, după ce am participat la un foarte dureros priveghi şi o înmormântare de câteva zeci de ori mai dureroasă, încă nu îmi venea să cred că acolo, în sicriu, se află fata aceea care era mereu cu zâmbetul pe buze, care era amabilă cu toată lumea, care era…Andreea. Însă vorbele preotului au fost de nepreţuit. Mai exact câteva cuvinte, care spuneau aşa :

„Să nu uităm, oameni buni. Într-o zi, Andreea va învia. Vom învia şi noi, cu toţii. Acea zi va fi ziua în care Dumnezeu va oferi unora dintre oameni  viaţa veşnică, altora osânda veşnică. Şi sunt sigur că noi toţi, alături de Andreea, vom dobândi viaţa veşnică, şi vom fi alături de Dumnezeu pe veci”.

Poate soarta, sonsiderăm noi, a fost dură cu ea. Poate nu aşa trebuia să îşi sfârşească viaţa de pe Pământ, suntem noi de părere. Însă, Dumnezeu a vrut ca lucrurile să decurgă în acest fel. Poate a vrut să o salveze de la o viaţă plină de păcate şi de nenorociri. Situaţia risca să devină mult mai gravă, lucru care putea fi observat odată cu înaintarea sa în vârstă. Sau poate Dumnezeu a vrut să ne transmită, prin moartea sa, un avertisment. Viaţa e plină de obstacole şi de paşi greşiţi. Trebuie să fim atenţi la tot ce ne înconjoară, la fiecare sfat pe care îl primim, să fim mai atenţi când încercăm să deosebim binele de rău, iar cel mai important lucru, să ştim să spunem NU! atunci când trebuie să o facem. Au mai rămas fraţii şi surorile ei. Şi sunt sigur că vor fi marcaţi pe veci. Vieţile acestora se vor schimba de acum, cu siguranţă.

Decesul Andreei este o  lecţie de viaţă demnă de luat în seamă pentru noi toţi. Sau, cel puţin, pentru cei cărora le pasă…  Şi, totuşi, există alte întrebări… de ce să moară ea pentru a învăţa noi o lecţie? De ce nu a murit cine merită, precum un criminal în serie? Ei bine, răspunsul este oarecum de înţeles. Trebuie să înţelegem şi să învăţăm să preţuim viaţa. Este cel mai de preţ dar dat de Dumnezeu, şi ne poate fi luat în orice moment. Dar de ce tocmai ea? De ce tocmai Andreea? Pentru că, dacă murea un criminal, nu ne păsa. Îi mulţumeam lui Dumnezeu că ne-a scăpat de un pericol şi ne trăiam viaţa mai departe, în nepăsare. Însă în situaţia de faţă, când un suflet poate mai puţin vinovat decât altele a fost luat dintre noi, ar trebui să stăm şi să ne gândim. Amintiţi-vă: nu e important cum a murit, ci de ce a murit! A murit ca noi să învăţăm o lecţie de viaţă! Dacă într-adevăr vă pasă de moartea ei, încercaţi să înţelegeţi de ce a murit şi să aplicaţi lecţia de viaţă asupra voastră! Nu e prea târziu pentru a ne schimba vieţile, şi sunt sigur de faptul că ea ne priveşte de acolo, din Ceruri, şi speră că nu vom repeta greşelile ei!

ODIHNEŞTE-TE ÎN PACE, ANDREEA!  NU TE VOM UITA NICIODATĂ!

Anunțuri
Comentarii
  1. Paul spune:

    Doamne fereste nici nu m-am gandit la asa ceva ea care era plina de viata care venea cu mine cu noi la sanie sa moara ea asa sa se sinucida? Doamne fereste atata va zic nu va faceti prieten cu dracu pana treceti lacu;) nu va jucati toate jocurile pe calculator deveniti dependeti asa cum eram odata pana mi-au zis toti prieteni din jur si toate neamurile …Va neglijati si pe voi! Eu de la un timp nu mai mancam ca ma jucam mai ales metin un joc foarte prost!!! Traiti-va viata nu va faceti cine stie ce prieteni si vedeti-va de scoala. Daca parintii cuiva n-au ce le trebuie sa le dea atunci copiilor… las ca au ei un salar bun cand esti mare si ii iei la copilul tau tot ce vrea el.

  2. Paul spune:

    Si unii fraieri si-au batut joc de ea! Din partea mea sa le puna Dumnezeu mana in cap! Atat am avut de spus.

    • Raul Săran spune:

      Într-adevăr, ai mare dreptate…asta e, nu îl putem judeca pe Dumnezeu. Tot ce mai putem face este să ne rugăm pentru Andreea. Şi, apropo, nu se ştie sigur dacă este sinucidere.

      • Paul spune:

        Tocmai asta ziceam. Daca cineva si-a batut joc de ea? Daca se va afla ca a fost omorata ii doresc toata viata lui/ei sa fie numai prin spitale si prin judecata!!! Pentru ca fata asta era foarte activa nu prea era suparata mai injura mai zicea ceva da era vie frate o vedeai la scoala la sanie de nenumarate ori o vedeam ne dadeam amandoi…

  3. eumiealmeu spune:

    cred că nimic nu poate fi mai trist decât să pierzi un prieten, mai ales după ce știi că are o viață grea, de care totuși se bucură. fiecare încearcă să se consoloze cum poate atunci când pierde pe cineva drag – eu cred că lucrul principal este, ca după ce dispare cineva bun, să ne străduim să fim ca el de plăcut, pentru ca amintirea noastră să fie în alții măcar cât a fost amintirea acestui prieten în noi.
    Dumnezeu să-i ajute familia să reziste și pe cei care-au iubit-o să nu se lase copleșiți de durere.
    și mai sper că poliția acționează și pedepsește pe cel în drept!

    • Raul Săran spune:

      Într-adevăr, a avut o viaţă foarte grea. Însă, din moartea ei, am învăţat multe lucruri. Am învăţat să preţuiesc mai mult viaţa şi să fac tot ce vreau, atunci când îmi propun, în limita bunului simţ. Eu, unul, încă nu am aflat verdictul. Nu ştiu cât de bine îşi face Poliţia datoria, dar…sper să prindă vinovaţii. Sau poate nu m-am informat (deşi, s-ar fi aflat în şcoală). Oricum, în caz că aflu ceva, voi posta pe blog în cel mai scurt timp.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s