Azerbaijan a câştigat concursul Eurovision 2011! România, doar locul 17…

Posted: 15 Mai 2011 in Muzică
Etichete:, , , , , , , , , , , , , ,

Supriză de proporţii în finala concursului Eurovision din acest an, organizată la Düsseldorf . Azerbaijan, o ţară care, în trecut, nu emitea pretenţii la câştigarea acestui concurs, a reuşit să facă o figură frumoasă în acest an, câştigând ediţia din acest an, cu piesa „Running Scared”, piesă interpretată de Eli şi Nikki, doi interpreţi mai puţin cunoscuţi. Mai jos aveţi melodia :

 

 

 

 

 

 

Top 3 a arătat astfel :

1. Azerbaijan – 221 de puncte

2. Italia – 189 de puncte

3. Suedia – 185 de puncte

 

Opinii sunt, ca de obicei, pro şi contra. Unii au rămas surpinşi de faptul că această melodie a câştigat, alţii sunt de părere că, în mod normal, ţări precum Azerbaijan sau Israel nu ar trebui să participe, deoarece nu sunt ţări europene. Alţii spuneau, în mod ironic, că, în viitorul apropiat, s-ar putea să vedem ţări precum China sau Japonia în acest concurs. Tot ce pot spune este că a fost o competiţie strânsă, mai multe ţări trecând pe primul loc, ca apoi să coboare de acolo, iar apoi să urce iar…chiar şi Azerbaijan a fost în această postură. Iar Italia a avut cel mai mult de profitat, ei urcând pe poziţia secundă în urma votului ultimei ţări, şi anume Letonia. Pe locul 3 s-a clasat Suedia, cu o piesă interesantă. Mai jos aveţi piesa Italiei, ţară care nu a mai participat de 12 ani (!!) la acest concurs:

 

 

 

 

 

 

Iar acum,vă ofer piesa Suediei :

 

 

 

 

 

 

Şi acum, să revenim la cei care ne-au reprezentat ţara la Eurovision, anul acesta. Hotel FM, o trupă formată din: David Bryan (un englez stabilit în România, vocalistul trupei, este primul străin care reprezintă România la acest concurs), Gabriel Băruţa (compozitorul trupei, totodată pianist) şi Alex Szus (tobe). Au mers acolo cu gânduri mari, fiind încrezători în forţele proprii. Însă realitatea s-a dovedit a fi alta. Nici măcar ei nu îşi pot explica insuccesul, declarând că :

„Nu ne aşteptam câtuşi de puţin. Am crezut în piesa noastră, am evoluat bine, am fost pregătiţi, chiar nu ne-am aşteptat la acest rezultat”.

Atunci noi, care i-am privit şi i-am încurajat, ce să mai spunem? Ce să mai credem? Mulţi spun că spectacolul a fost slab, în ciuda faptului că ei au cântat foarte bine. Alţii au avut artificii, au făcut un show incendiar, dar de ce nu şi noi? Întrebări fără răspuns. Păcat de evoluţia Paulei Selling şi al lui Ovi, care ne-au reprezentat cu succes, ocupând un onorabil loc 3, anul trecut. Sau poate că Europa nu vrea să schimbe lumea…de vreme ce am primit voturi din an în Paşti. Iată cum ne-a votat Europa (puncte) :

Bulgaria (6), Olanda (4), Italia (12), Danemarca (4), Austria (1), Azerbaidjan (6), Turcia (5), Ungaria (1), Irlanda (1), Spania (8), Israel (6), Estonia (1), Moldova (12) şi Belgia (10).

De la Moldova, era evident că vor veni puncte (tot respectul pentru cea care a anunţat votul publicului, a făcut ceea ce prezentatoarea noastră, mai-marea…nu i-am reţinut numele, nu a fost în stare  să scoată două vorbe în română, deşi e „de-a noastră”). Ei au făcut o figură frumoasă, clasându-se pe locul 12.  M-a surprins plăcut Italia, care ne-a oferit, la fel ca şi Moldova, punctaj maxim. Se simte prezenţa numărului mare al românilor printre italieni. Una peste alta, am reuşit să ocupăm un extraordinar loc 17, cu 77 de puncte (nu râdeţi, am fost la un moment dat pe 23…), care ne asigură…un loc ruşinos în istoria participărilor României la acest concurs. În încheiere, vă ofer versurile melodiei, câteva momente de la repetiţiile trupei, precum şi prestaţiile din semifinală, respectiv finală :

 

 

 

 

 

 

Un alt video de la repetiţii:

 

 

 

 

 

 

Prestaţia din semifinală, unde am ieşit pe locul 4 (din 10 ) :

 

 

 

 

 

 

Iar aici, prestaţia din marea finală :

 

 

 

 

 

 

Iar acum, ultimele, dar nu cele din urmă,versurile acestei melodii, pe care le puteţi găsi aici :

 

 

Hotel FM – Change (Eurovision 2011 – Romania)

 

 

 

Cam asta a fost istoria celei de-a 55-a ediţie anuală a concursului Eurovision. Câştigători surpiză, un loc slab obţinut de România, o participantă care revine, după 12 ani, în concurs (Italia) . Ar mai trebui menţionată tehnologia extrem de avansată de la acest concurs, care a contribuit foarte mult la spectacol. Prezentatorii au avut şi ei rolul lor, jucat de-altfel foarte bine, iar spectacolul a fost garantat atât de spectatori, cât şi de reprezentanţii celor 26 de ţări. Ce ne mai rămâne de făcut acum? A trecut şi asta, nu e nimic, la anul o luăm de la capăt…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s