Iernile de altă dată… Cu nămeți cât casa, cu ger năpraznic și vânturi tăioase… Cu zile nesfârșite trăite printre albul troienilor, condimentate de chiotele vesele ale copiilor care trăgeau după ei săniuțe buclucașe, priviți de adulții înțelepți și resemnați în fața capriciilor naturii. Așa erau iernile de altă dată, un “altă dată” care nici măcar nu este atât de îndepărtat încât să intre în categoria poveștilor cu „A fost odată ca niciodată”…
2012, iarna, mai către sfârșitul ei: Acum, la final a venit, în sfîrșit și iarna. Și din nou ne-a prins nepregătiți. Orașe atacate de fulgi, sate înghițite de mantia distrugătoare a iernii, și peste toate astea, durerea disperată a unor oameni care nu mai știu, parcă, cum se abordează acest anotimp…
Privim îngroziți la televizor: trenuri ale groazei pierdute în câmpii pierdute și ele în zăpadă. Sate fantomatice din care se mai disting doar vârfurile înghețate ale hornurilor, geruri năprasnice care ne îngheață și răsuflarea din noi. E iarnă, o iarnă tristă și dezarmantă.
Am privit și eu la TV durerea semenilor noștri, care au pierdut lupta cu iarna, fără ca măcar să o ducă. Am privit știri despre oameni prinși în nămeți, pregătiți parcă să își primească, în întunecime, sfârșitul. Am privit apoi gesturi de solidaritate și am admirat dorința sinceră a celor mai mulți români de a ajuta. Și am mai privit, în cadrul știrilor sinistru-tragice, copii care se dădeau cu sania pe acoperișurile caselor devenite cele mai palpitane pârtii, am văzut oameni uniți de greutatea iernii. Am văzut chiar și … o oaie: Un moșuleț se afla pe acoperișul propriei case, alături de o oaie pe care o salvase din grajdul acoperit și el de nămeți. Întrebat de un reporter apocaliptic ce face cu oaia aceea, bătrânelul a răspuns simplu: „- Ce să fac? Mă ajută să curăț zăpada…”. Și atunci am înțeles…
Iarna aceasta a fost cu adevărat o tragedie doar pentru … reporteri. Pentru cei care, forțați de șefii dornici de audiențe, au ajuns … unde era iarna mai mare. Și acolo s-au întâlnit cu oameni care au luat iarna cu toate greutățile ei, în singurul fel în care o puteau face: cu luciditate. Și, pentru că așa e românul, au scos din tot răul și un bine: solidaritate, unitate și compasiune.
A fost iarnă: grea. Iar televizorul a reușit să ne-o fure. Televizorul, … la televizor nu s-a anunțat ger, ci cod de ger; nu s-au anunțat ninsori ci cod de ninsori; nu s-a anunțat vânt, ci cod de vânt. De necrezut, aşa e? Codul galben a devenit un brand la noi în ţară. Toată lumea vorbeşte despre asta, însă nimeni nu mai ştie că e iarnă. Cui îi pasă de asta? E cod galben, e mai trendy! Cred că, din 10 oameni pe care i-aş întreba pe stradă ce părere au despre vreme, mai mult ca sigur 4-5 persoane îmi vor aminti că e “cod galben”, că aşa zice tanti/nenea care prezintă ştirile. Încet, dar sigur, codul ia locul anotimpului, iar oamenii nu mai privesc vremea de afară prin prisma a ceea ce vedem noi (cu ochii, cu mintea dar și cu sufletul), ci aşa cum vrea TV-ul să vedem, TV care ce ne aruncă, (cu litere mari pe fond galben, că aşa e la modă şi cu cât e scrisul mai mare, cu atât sare în ochi mai tare privitorilor), fără nicio jenă, codul. Însă ce s-ar fi întâmplat dacă la TV nu s-ar fi spus că este cod galben? Oare atunci am şti să apreciem iarna şi toate bucuriile aduse de acest anotimp? Sau, măcar, am mai privi această situaţie atât de dramatic? E drept, iarna a fost ceva mai aspră, însă faptul că ninge nu mi se pare atât de dramatic. Marea dramă este codul. Sau, cel puţin, asta vor să ne facă cei de la TV să credem. Iată şi un alt exemplu elocvent.
Acum câteva zile, la TV, un reporter din judeţul Buzău, am impresia, încerca să convingă masele de oameni cât de grea şi cât de odioasă este iarna, spunându-ne că acest anotimp este o tragedie şi o calamitate, că i-a izolat pe oameni, că viaţa acestora era în pericol… În spatele lui, cameramanul a surprins absolute accidental un grup de copii şi de adulţi. Aceştia, culmea, nu înfăţişau niciun dispreţ faţă de iarnă, nici pe departe. Se dădeau cu săniuţa, râdeau…pe scurt, se bucurau de iarnă, uitând de griji. Pentru ei, zăpada căzută era și un prilej de bucurie. În timp ce nenea reporterul se chinuia să detalieze o tragedie… Aşadar, de ce oamenii cred tot ce se spune la TV în loc să se convingă ei, cu ochii lor, dacă TV-ul are sau nu dreptate? De ce iarna este privită la televizor ca o tragedie şi nu ca un prilej de bucurie? De ce se arată doar părţile negative? Dacă iarna nu ar fi fost caracterizată prin coduri, ni s-ar mai fi părut atât de grea? Am impresia că nu contează. Noi să fim sănătoşi, că de restul se ocupă codul…
La ora la care scriu aceste rânduri, la TV e cod galben de ninsori; iar afară, pe geam, este o ninsoare ca în povești, cu fulgi mari și frumoși. Cerul roșiatic e luminat de nea, iar senzația care mă cuprinde e aceea de liniște și pace. Da, e grea iarna, pentru unii a fost chiar împlinirea unui blestem, dar în sfârșit, anul acesta am avut parte de … iernile de altădată…
